Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Ploile torențiale de sâmbătă dimineață au avut un impact devastator asupra județului Constanța

Ploile torențiale de sâmbătă dimineață au avut un impact devastator asupra județului Constanța

de E.. - Trompeta Carpatilor

Ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a criticat sâmbătă, 31 august, autoritățile locale din județul Constanța, acuzându-le de nepăsare în gestionarea infrastructurii, ceea ce a condus la pagube materiale semnificative cauzate de ploile torențiale. Declarațiile au fost făcute în cadrul Universității de Vară a PES Activists România, citat de news.ro.

Câciu a subliniat că situația gravă generată de furtunile recente, inclusiv inundații și distrugeri de bunuri, este rezultatul “nepăsării de zeci de ani a unei autorităţi locale care nu a făcut nimic pentru infrastructura acestor stațiuni.” El a menționat că, în ultimii 25 de ani, orașul Constanța a avut primari de la PSD, Radu Mazăre (2000-2015) și Decebal Făgădău (2016-2020), urmați de Vergil Chițac (2020-prezent) de la PNL.

Ministrul a adăugat că problema nu se limitează doar la infrastructură, ci și la “inadecvarea” gestionării resurselor locale, inclusiv a antreprenorilor care nu au fost obligați să își adapteze proprietățile, cum ar fi mărirea capacităților de parcare.

„Dacă sunt întâmplări de genul ăsta, se întâmplă pentru că cineva nu şi-a făcut treaba. Dincolo de hazard. Hazardul natural va exista întotdeauna. Dar este inadmisibil să îţi laşi maşina în parcare şi să o găseşti… Să nu o găseşti”, a declarat Câciu.

Ploile torențiale de sâmbătă dimineață au avut un impact devastator asupra județului Constanța, care a fost sub avertizare de cod roșu timp de două ore. În urma furtunilor, gospodăriile au fost inundate, iar plaja din Vama Veche a suferit distrugeri. Administraţia Naţională Apele Române a raportat cantități record de precipitații, cu valori de 225,9 l/mp în Mangalia, 145 l/mp în localitatea 23 August și 118 l/mp în Tuzla.

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult