Ploile torențiale de sâmbătă dimineață au avut un impact devastator asupra județului Constanța

Ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a criticat sâmbătă, 31 august, autoritățile locale din județul Constanța, acuzându-le de nepăsare în gestionarea infrastructurii, ceea ce a condus la pagube materiale semnificative cauzate de ploile torențiale. Declarațiile au fost făcute în cadrul Universității de Vară a PES Activists România, citat de news.ro.

Câciu a subliniat că situația gravă generată de furtunile recente, inclusiv inundații și distrugeri de bunuri, este rezultatul “nepăsării de zeci de ani a unei autorităţi locale care nu a făcut nimic pentru infrastructura acestor stațiuni.” El a menționat că, în ultimii 25 de ani, orașul Constanța a avut primari de la PSD, Radu Mazăre (2000-2015) și Decebal Făgădău (2016-2020), urmați de Vergil Chițac (2020-prezent) de la PNL.

Ministrul a adăugat că problema nu se limitează doar la infrastructură, ci și la “inadecvarea” gestionării resurselor locale, inclusiv a antreprenorilor care nu au fost obligați să își adapteze proprietățile, cum ar fi mărirea capacităților de parcare.

„Dacă sunt întâmplări de genul ăsta, se întâmplă pentru că cineva nu şi-a făcut treaba. Dincolo de hazard. Hazardul natural va exista întotdeauna. Dar este inadmisibil să îţi laşi maşina în parcare şi să o găseşti… Să nu o găseşti”, a declarat Câciu.

Ploile torențiale de sâmbătă dimineață au avut un impact devastator asupra județului Constanța, care a fost sub avertizare de cod roșu timp de două ore. În urma furtunilor, gospodăriile au fost inundate, iar plaja din Vama Veche a suferit distrugeri. Administraţia Naţională Apele Române a raportat cantități record de precipitații, cu valori de 225,9 l/mp în Mangalia, 145 l/mp în localitatea 23 August și 118 l/mp în Tuzla.

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult