Știu avem noi destule probleme ca să ne intereseze și de alții, Politica externă este din ce în ce mai necunoscută. Iată d ce am îndrăznit să abordăm acest subiect cu doamna deputat Cristina Emanuela Dascălu de la AUR Iași. O să vă dăm și câteva exemple.
Olanda traversează o nouă etapă politică, marcată de încercarea stângii de a-și reinventa imaginea sub conducerea tânărului Jesse Klaver, liderul Verzilor și noul șef al alianței dintre Verzi și Partidul Laburist. Alegerea sa, succedând retragerea lui Frans Timmermans, fost vicepreședinte al Comisiei Europene și simbol al birocrației de la Bruxelles, reprezintă un efort de cosmetizare a unei ideologii aflate în remisie. Stânga olandeză dorește a se reinventa cu o nouă voce, dar ceea ce propune Klaver – un amestec de activism digital, ecologism militant și moralism progresist – pare departe de preocupările reale ale cetățenilor. După cum observă deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu, „în viziunea lui Jesse Klaver, politica trebuie să redevină un instrument al empatiei și al încrederii — o viziune nobilă, dar poate prea idealistă într-un context politic tot mai fragmentat și contondent. Noul lider mizează pe o abordare proactivă în domeniul educației, al tranziției ecologice și al justiției sociale, însă provocarea reală va fi transformarea acestor concepte într-un program guvernamental coerent și realist, ce se va reflecta în bunăstarea directă și imediată a societății olandeze.” În esență, Klaver pare să ofere aceeași retorică seducătoare a stângii europene: promisiuni generoase, dar vagi, prezentate într-un limbaj moral și globalist, fără o strategie clar determinată pentru protejarea intereselor naționale ale Olandei. Adepții săi îl descriu ca pe un lider modern, un „anti-Wilders” menit să contracareze discursul conservator și suveranist. Însă tocmai această opoziție programatică față de valorile naționale riscă să-l transforme într-un simbol al deconectării elitelor de la realitatea cetățenilor. În timp ce oamenii obișnuiți se confruntă cu costuri crescute, crize energetice și pierderea controlului asupra politicilor interne, Klaver vorbește despre „toleranță”, „solidaritate” și „incluziune” – concepte care, deși nobile, sunt folosite adesea pentru a masca o agendă ideologică supranațională, având scopul de federalizare a statelor membre UE. Deputatul Cristina Dascălu avertizează că „deși discursul său despre cooperare inspiră, rămâne de văzut dacă retorica tânărului lider poate rezista presiunilor politice și compromisurilor inevitabile ale unei coaliții largi, în care echilibrul dintre stânga și dreapta se anunță fragil. Klaver, cu farmecul său tineresc și discursul moralizator, pare mai curând un produs al generației digitale decât un om de stat capabil să conducă o națiune cu tradiții și interese proprii. În contrast, figura lui Geert Wilders, frecvent demonizată de presa liberală, continuă să rezoneze cu o parte tot mai mare a populației, tocmai pentru că vorbește despre Olanda reală, despre controlul frontierelor, protejarea valorilor locale și refuzul subordonării oarbe față de Bruxelles. În timp ce Wilders apără ideea unei Europe a națiunilor, Klaver îmbrățișează modelul unei Europe a elitelor globaliste – o diferență fundamentală de viziune care definește ruptura dintre cele două tabere.” Retragerea lui Frans Timmermans, arhitect al „Pactului Verde European” și exponent al birocrației progresiste, a fost privită de mulți ca un semn al epuizării morale a stângii. „Este normal să fac un pas înapoi și să predau conducerea următoarei generații”, a spus el, lăsând un vid de leadership pe care Klaver încearcă acum să-l umple. Dar dacă această „nouă generație” nu aduce și o schimbare de viziune,…
Sigur nu putem occoli nici acest subiect fiebinte: Viktor Orbán la Washington – re-emergența realismului politic? Vizita nu este doar o etapă diplomatică, ci un semnal al unei politici externe construite pe sistemul Westphalian, suveranitate și protejarea intereselor naționale într-o lume tot mai polarizată. Orbán a anunțat înainte de plecare că dorește „să deschidă un nou capitol în relația dintre Ungaria și Statele Unite”. Miza reală, însă, depășește simplele formule diplomatice: Budapesta caută parteneriate pragmatice care să asigure stabilitate economică și energetică, într-un context european marcat de sancțiuni, crize și incertitudini. Ungaria, o țară fără ieșire la mare, depinde în proporție de peste 80% de importurile de energie din Rusia. În timp ce sancțiunile occidentale împotriva Moscovei se înăspresc, Orbán avertizează că „măsurile care ignoră realitatea economică lovesc mai întâi familiile europene”. De peste un deceniu, guvernul său menține prețuri plafonate la energie, considerând protejarea cetățenilor o prioritate de stat. În acest context, premierul ungar caută înțelegere din partea Washingtonului față de efectele colaterale ale sancțiunilor asupra economiilor mai mici ale Europei Centrale. Oferindu-și analiza asupra subiectului, deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu consideră că ”dincolo de energie, vizita subliniază o poziție diplomatică care îl diferențiază pe Orbán în interiorul Uniunii Europene: apelul la pace prin dialog. „Războiul nu se va încheia pe câmpul de luptă, ci atunci când marile puteri vor decide să vorbească”, a declarat recent liderul ungar, pledând pentru încetarea focului și negocieri directe între Rusia și Ucraina. Împreună cu ministrul de externe Péter Szijjártó, Orbán discută la Washington cooperarea în domeniul energiei și apărării, inclusiv posibilitatea instalării în Ungaria a unor reactoare nucleare americane de nouă generație – un pas ce ar întări legăturile strategice dintre cele două țări.” Orbán propune o viziune diferită de a Uniunii Europene – una a cooperării fără subordonare și a păcii fără capitulare. Într-un moment în care multe capitale europene se confruntă cu dilema dintre retorică și realitate, Ungaria își reafirmă dreptul de a-și defini singură prioritățile. Vizita de la Washington nu este doar un alt act diplomatic, ci un act de curaj suveran. Europa are nevoie de lideri care să vorbească pentru popoarele lor, nu pentru ideologii trecătoare.
Pompiliu Comșa
