Povestea unei sculpturi

Sculptura din bronz „Foca”, amplasată cu grație în fața faimosului Hotel Rex din stațiunea Mamaia, este una dintre cele mai frumoase lucrări ale sculptorului Vasile Vasiliu-Falti. Această piesă, simbol al delicateței și al forței naturale întruchipate în bronz, captează atenția prin liniile sale fine și prin realismul atent al detaliilor, care transformă metalul într-o creație vie și dinamică. „Foca” pare să respire viața mării, evocând frumusețea și misterul acestei creaturi adorabile, ce se integrează perfect în peisajul litoral al Constanței. Vasile Vasiliu-Falti, născut în Fălticeni în 1902 și fratele renumitului actor Grigore Vasiliu-Birlic, a avut o carieră artistică strălucită, deși mai puțin cunoscută publicului larg. Educat la prestigioasa Académie de la Grande Chaumière din Paris, sub îndrumarea marelui Antoine Bourdelle, Vasiliu-Falti și-a început drumul artistic în 1926, debutând la celebrul Salon de Toamnă din Paris. Deși a abordat diverse genuri de sculptură, și-a găsit pasiunea și măiestria în reprezentările animalelor, specializându-se în lucrări din bronz cu tematică animalieră, de o finețe și o expresivitate rar întâlnite. Pe lângă „Foca”, alte lucrări deosebite ale artistului includ „Gâsca” din Eforie Sud și „Delfinii” de la Delfinariul din Constanța, care împreună formează un ansamblu ce reflectă fascinația lui Vasiliu-Falti pentru lumea animalelor marine. În toate aceste sculpturi, el reușește să surprindă esența vieții sălbatice, exprimată prin fluiditatea mișcărilor și puritatea formelor. Sculptorul a lăsat în urmă o moștenire artistică impresionantă, inclusiv 15 lucrări din bronz și gips păstrate cu grijă în Colecția Muzeului Național de Artă al României. Printre lucrările sale monumentale se numără și bustul scriitorului Victor Hugo din Parcul Herăstrău, realizat în colaborare cu sculptorul Maximilian Schulmann. Opera „Foca” nu este doar o simplă sculptură decorativă, ci o adevărată expresie a măiestriei artistului de a reda cu delicatețe și realism frumusețea naturală a unei creaturi marine. Amplasată într-un loc iconic al litoralului românesc, aceasta va rămâne un reper cultural și artistic al Constanței, omagiind atât talentul lui Vasile Vasiliu-Falti, cât și pasiunea sa pentru natura sălbatică și pentru arta sculpturii.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult