Presa maghiară a descoperit că România are din nou ambiții mari: vrea să fie independentă. Militar, economic și, probabil, și emoțional. Doar că independența noastră, spun vecinii, „începe cu un antrenament comun și șuruburi importate”.
Și cum să-i contrazici? Că doar și steagul României e cusut, cel mai probabil, din materiale aduse din altă parte.
După ce țara noastră a semnat contractul cu gigantul german Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi – adică locul unde se face praf tot ce înseamnă bani și promisiuni – un site maghiar a decis să ne pună oglinda în față.
„Bucureștiul visează din nou la lucruri mărețe”, scriu ei. Noi, între timp, visăm să prindem și următorul tren european, dar se pare că locomotiva e fabricată tot în Germania.
România, spun jurnaliștii maghiari, vrea o dronă românească. Atât doar că românească e doar eticheta de pe cutie. Restul – senzori, motoare, antene, algoritmi – vin „la pachet” cu instructorii americani care ne învață unde se bagă bateriile.
„Autonomia începe cu know-how importat”, scrie presa de la Budapesta.
Noi le răspundem politicos: și independența voastră de gaz rusesc a început tot cu un robinet importat.
România își clădește industria de apărare după modelul IKEA:
primești piesele, instrucțiunile sunt în engleză, iar la final îți rămâne un șurub pe masă și o întrebare existențială – „oare am asamblat corect drona?”
De altfel, presa maghiară a găsit formula perfectă:
„Mai mult o fabrică de asamblare decât independență tehnologică.”
Și au dreptate. Căci dacă în România se face ceva complet de la zero, e doar birocrația.
Ministerul Viselor Aplicate
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, declara că „banii poporului ar trebui să se întoarcă în țară sub formă de fabrici”.
Corect. Doar că în România, banii poporului se întorc, dar de obicei sub formă de datorii.
Guvernul ne promite reindustrializare, dar realitatea pare mai degrabă un reality-show intitulat „România asamblează”.
Se importă piese, se fac poze, se taie panglici, iar independența rămâne un produs promoțional.
Concluzia?
România visează la o armată autonomă, dar pentru moment are doar autonomie de gândire:
ne construim viitorul cu mâinile altora, în timp ce declarăm solemn că „ne ridicăm pe propriile picioare”.
Presa maghiară râde de noi. Dar noi avem ultimul cuvânt.
Pentru că, deși independența noastră e făcută din șuruburi importate, umorul românesc e sută la sută autohton.