Prima conferință de presă din mandatul de președinte al lui Nicușor Dan are loc în scurt timp la Palatul Cotroceni.
Cele mai importante declarații ale președintelui Nicușor Dan:
- Q: Ați susține sancțiuni mai dure pentru cei care nu plătesc TVA? Nicușor Dan: A: Desigur. Chestiunea este că România a promis de mult timp că va face progrese în colectarea TVA și a făcut anumite progrese, problema a fost că cheltuielile au crescut mult mai mult decât am reușit noi să avem venituri raportate la PIB. Discuția este acum în a convinge Comisia și piața financiară: Care sunt acele măsuri cuantizabile cu efect direct asupra bugetului și colectarea TVA nu este una din ele.
- Q: România are unele din cele mai mici pensii din UE, cu toate astea, liderii politici spuneau că o variantă este aceea ca pensionarii cu pensii mari să plătească contribuția la sănătate. Vi se pare o măsură bună? Nicușor Dan: Sunt extrem, extrem de multe variante pe masă, niciuna nu a fost agreată, dar nici n-a fost pusă în discuție ca să existe un consens asupra ei. E una din măsurile din pachet, nu pot să vă confirm nici pragul de 2500 lei, e o discuție în curs.
- Q: Vedem o repoziționare a SUA, secretarul american nu va participa la Remmstein, România va prelua o parte din costuri? Nicușor Dan: Pentru moment, dincolo de o schimbare, o perspectivă de schimbare a preocupării SUA înspre Asia dinspre Europa și care e o chestiune de ani de zile nu s-a pus în discuție relocări de trupe
- Q: Legat de NATO, care sunt obiectivele României pentru următorul Summit NATO? Nicușor Dan: A: Din informațiile de până acum 90% din discuțiile de la Summitul NATO vor fi despre procentul de cheltuieli pentru Armată, Asta va fi dezbaterea. Credem că bineînțeles că cu cât ești mai aproape de flancul estic al NATO cu atât amenințarea ți se pare mai mare. Eu cred și inclusiv la Vilnius a fost discuția asta. Cred că amenințarea rusă e pentru întreaga Europă și e foarte important să avem o solidaritate europeană inclusiv pe creșterea cheltuielilorÎn opinia mea, dincolo de faptul că România a avut o direcție clară, a fost corectă cu partenerii săi în structurile europene și euro-atlantice, România nu a fost suficient de activă și îmi doresc să îl corectăm, să ne susținem interesele: integrarea Republicii Moldova, pachetul financiar 208-2034 etc
- Q: V fi o variantă potrivită ca pachetul de măsuri fiscale să fie trecut prin asumarea răspunderii? S-a discutat? Nicușor Dan: S-a discutat în treacăt acest scenariu. O să vedem. Să vedem mai întâi pachetul
- Q: Excludeți să aveți un premier tehnocrat? Nicușor Dan: Vă confirm că aceste discuții au avut loc, în momentul dde față nu sunt excluse niciuna din variante
- Q: Spuneați după anularea alegerilor din 24 noiembrie că este nevoie de o mai mare clarificare a deciziei CCR. Ați ceru serviciilor să vă furnizeze date? Nicușor Dan: Voi încerca să înțeleg ce s-a întâmplat și în măsura în care această discuție trebuie să fie în CSAT, sigur
- Q: Există riscul să ne întoarcem în 2018 când CCR a anulat decizia din CSAT și s-au oprit multe dosare?Nicușor Dan: Din câte îmi aduc aminte CCR a zis ce am spus eu că SRI și-a depășit atribuțiile legale
- Q: Vreți în următoarea ședință CSAT să introduceți servicii în chestiunea de evaziune. Aduce aminte de Traian Băsescu, au fost foarte multe critici pe dosare politice. Cum veți ține sub control această problemă? Nicușor Dan: Evaziunea fiscală este deja în strategia națională de securitate. Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde acționează serviciile de informații. Pentru că evaziunea este o chestiune de securitate națională ei trebuie să fie preocupați și să găsească informațiile despre această problemă și totul este ca rolul lor să se oprească la a furniza aceste informații către ANAF și parchete. Un director civil al SRI poate avea asta ca principală misiune. Să nu mai ajungem să avem o interferență a serviciilor mai mult decât este cazul
- Q: E nevoie de directori noi la servicii, sunteți mulțumit de lupta anticorupție? Nicușor Dan: A: Nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție, sunt zone întregi neglijate de statul român. Imediat după ce terminăm cu chestiunea deficitului și formarea guvernului, partea de justiție o să fie principala mea preocupare, inclusiv discuții cu șefii parchetelor, discuții despre planurile de management cu noii șefi de parchete care vor avea un mandat începând cu 2026. Statul român are restanțe foarte, foarte mari. E nevoie de un director civil la SRI, foarte posibil un director nou la SIE
- Q: Se conturează un guvern format din aceleași partide care au dus la situația de azi cu deficit bugetar 9%. Vorbeați în campanie că nu vor crește taxe și impozite, aseară a apărut un plan în care nu am văzut nicio măsură de eficientizarea statului, ci mai degrabă majorări de taxe. De ce trebuie să plătească românii ce au produs partidele care acum vin la guvernare? Nicușor Dan: Mai multe întrebări pe care mi le-ați pus. În primul rând, asta e configurația Parlamentului, nu suntem într-o situație teoretică, suntem într-o situație practică în care trebuie să luăm măsuri rapide, nu ne permitem alegeri anticipate, trebuie să lucrăm cu parlamentul votat de români. În discuțiile cu liderii partidelor, toți au fost de acord că nu mai merge cum a mers. Trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat care sunt normale, trebuie să reducem indemnizațiile oamenilor din diferite consilii de administrații, trebuie să tăiem tot felul de sinecuri. Trebuie să comasăm foarte multe instituții, de exemplu deconcentrate. Problema este că avem nevoie de cel puțin 6 luni ca multe dintre lucrurile astea tehnice să fie realizate. Nu putem să facem în 30 de zile comasarea mai multor instituții, e nevoie de o mică analiză. Până la 30 iunie, pachet de acte normative care să dea garanția mediului financiar că suntem serioși, reducerea deficitului, urmând ca viitorul guvern să vină cu ajustări ale aparatului de stat până în 2026
- Q: Când vor fi exceptate cheltuielile militare de la calculul deficitului? Nicușor Dan: Pe de-o parte, Comisia Europeană spune mai puțin de 3% deficit și vă exceptăm cheltuieli militare din acest deficit. Pe de altă parte, acel deficit trebuie să-l plătești de undeva, din împrumuturi. Chiar dacă sumele alea nu intră în ținta de 3% trebuie să fie plătite din împrumuturi
- Q: Anul trecut ați folosit o pizza ca să arătați bucureștenilor cum se împarte bugetul local. Cum arată astăzi pizza? Nicușor Dan: A: Da… da… (râde, n.red.) Cred că dacă vreți o analogie cu pizza noi de ani de zile plătim o pizza medie și mâncăm o pizza mare, cam asta e analogia și diferența trebuie să fie plătită de cineva. Un lucru bun care s-a întâmplat în ultimii ani e creșterea încasărilor ca procent din produsul intern brut, suntem la 30% am plecat de la 26%. Pe măsură ce o să consolidăm ANAF, reducem din evaziunea fiscală, procentul o să crească. Chestiunea e că cheltuielile statului au crescut mult prea mult față de procentul din PIB și trebuie să ajustăm
- Q: În privința discuțiilor referitoare la guvern, ce s-a conturat până acum, vom avea premier politic / tehnocrat. Și schița de propuneri de joi, referitoare la deficit, există măsuri conturate? Mențineți declarații privind TVA? Nicușor Dan: A: Așa cum am spus, nu s-a discutat de persoane până în momentul acesta, bineînțeles că au fost puse pe masă, așa cum spuneți dumneavoastră, diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca persoane să fie nominalizate. Așteptăm, așa cum este firesc, un acord pe program și imediat după o să discutăm și de nume. În ceea ce privește măsurile, ce va rezulta joi va rezulta o listă de măsuri cu impactul bugetar al fiecăruia și impactul bugetar imediat. Nu suntem la momentul în care să spunem că am agreat ceva. Îmi mențin că toate discuțiile pornesc de la asta (să nu crească TVA, n.red.)