Există ceva profund ironic în faptul că o personalitate academică de acest calibru rămâne aproape anonimă în țara sa natală- despre Cristina Emanuela Dascălu.
Întâmplător am ajuns în Capitală cu ocazia Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Am răspuns unei invitații de a participa la evenimentele dedicate Aniversării a 110 ani de la Târnosirea Catedralei Arhiepiscopale Armene „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București. Concertul aniversar de muzică religioasă și tradițională armeană a fost o adevărată sărbătoare a sufletului, susținut de artiști de excepție: Arsen Stepanyan – tenor, Knar Petrosyan – mezzosoprană, Armine Khachatryan – soprană, Ioana Găină-Cojuharov – pian. Recunoștință Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România pentru invitație și pentru această seară plină de har, cultură și rafinament! Mulțumiri speciale, PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, Exarh al Eparhiei Armene din Bulgaria și delegat Patriarhal pentru țările balcanice. Surpriza pentru mine a fost reîntâlnirea cu un om drag, profesorul universitar Cristina Emanuela Dascălu, deputat AUR din Iași, vicepreședinta Comisiei de Învățământ din Parlamentul României. Și cum dânsa este percepută ca vocea cea mai clară din Parlament a românilor de rând, a cetățenilor de pe zebră. I-am cerut câteva noutăți mai ales că trăim într-o epocă în care politica românească pare dominată de scandal și improvizație. Cristina-Emanuela Dascălu nu este un nume cunoscut în circuitul mediatic autohton, însă CV-ul său academic ar stârni invidia oricărui cercetător serios: master summa cum laude și doctorat în SUA, peste treizeci de ani de carieră universitară, dintre care cincisprezece în sistemul academic american, funcții de conducere universitară și o recunoaștere internațională în studiile postcoloniale. Este un profil neobișnuit pentru standardele politicii românești, unde traseismul și oportunismul au ajuns aproape normă. Faptul că Dascălu și-a construit cariera academică între două continente nu este un detaliu biografic marginal. Masterul și doctoratul obținute în universități americane – Pittsburg State University și University of Tulsa – reprezintă o credențială solidă într-un sistem academic recunoscut pentru rigoarea sa, unde competiția este globală și standardele sunt incomparabil mai înalte decât în spațiul românesc. Un doctorat american nu se obține prin networking sau compromisuri academice, ci prin capacitate de cercetare riguroasă și gândire critică sistematică. Mai mult, specializarea în comunicare și limba engleză îi conferă un avantaj strategic esențial în epoca globalizării: capacitatea de a comunica eficient și de a reprezenta România în orice forum internațional fără bariere lingvistice sau culturale. Cincisprezece ani de predare în universități americane înseamnă mai mult decât o simplă linie în CV. Înseamnă că ai supraviețuit într-un mediu academic competitiv la nivel global, că ai înțeles profund cum funcționează superputerea occidentală – nu din cărți, ci experiențial – și că ai construit o rețea de relații intelectuale verificabile. Pentru un politician român care aspiră la un rol în construirea relației strategice cu Statele Unite, această experiență devine un activ de neprețuit. Dascălu nu este o turistă academică care a petrecut câțiva ani în străinătate, ci o profesionistă care și-a dovedit valoarea în cel mai competitiv sistem educațional din lume. Specializarea în studii postcoloniale ar putea părea, la prima vedere, un detaliu academic obscur, fără relevanță practică pentru politica românească. Realitatea este exact opusă. Postcolonialismul – domeniu teoretic dezvoltat de gânditori precum Edward Said, Gayatri Spivak sau Frantz Fanon – analizează relațiile de putere între centre și periferii, mecanismele prin care dependența economică și culturală se perpetuează chiar și după dobândirea independenței formale, și modalitățile prin care națiunile semi-periferice pot negocia o poziție de demnitate în sistemul global. România, deși nu a fost niciodată o colonie în sens clasic, se află într-o poziție semi-periferică în arhitectura puterii globale. Capitalul străin controlează sectoare economice cheie, exportăm forță de muncă ieftină și materii prime în timp ce importăm produse finite și tehnologie, asistăm la un exod masiv de creiere către Occident, iar elitele noastre oscilează între imitația superficială a modelelor occidentale și un complex de inferioritate care generează fie servilism, fie reacții xenofobe. Un politician care înțelege profund aceste dinamici poate articula o viziune echilibrată: menținerea alianțelor strategice cu NATO și Uniunea Europeană, dar din postura unui partener care negociază cu demnitate, nu a unui client docil care acceptă orice condiții. Această perspectivă postcolonială oferă cadrul teoretic pentru un conservatorism moderat, care nu este nici antioccidental reactiv, nici cosmopolit naiv. Este un conservatorism intelectual care valorifică identitatea culturală românească fără a cădea în xenofobie, care promovează interesele naționale fără a adopta retorica populistă, care aspiră la modernizare fără a renunța la rădăcini. În contextul actual, când România caută un echilibru între integrarea europeană și păstrarea specificității naționale, un astfel de cadru teoretic devine esențial. Într-o epocă în care America este dramatic polarizată între democrați și republicani, faptul că Dascălu este respectată și apreciată de ambele tabere reprezintă o realizare remarcabilă. Această credibilitate bipartizană nu se obține prin oportunism sau ambiguitate ideologică, ci prin seriozitate intelectuală și onestitate în dialog. Ambele partide americane respectă gânditorii serioși, nu ideologii partizani. Pentru România, aceasta înseamnă că, indiferent de cine controlează Casa Albă sau Congresul, avem un reprezentant care beneficiază de încredere și acces direct. Valoarea practică a acestor conexiuni nu poate fi subestimată. Când negociezi achiziții de echipament militar, când discuți plasarea de baze NATO pe teritoriul național, când cauți investitori americani credibili sau când vrei ca vocea României să fie auzită în think tank-uri influente din Washington, accesul direct la decidenți contează mai mult decât protocoalele diplomatice formale. Dascălu nu trebuie să treacă prin cinci niveluri birocratice pentru a transmite un mesaj – mesajul său ajunge direct la persoanele relevante, pentru că ele o cunosc personal și o respectă intelectual.
Dar ceea ce aam mai discutat cu distinsa noastră interlocutoaere vă voi povesti într-o nouă ediție a analizei noastre politice. Merită, pe cuvânt de onoare. Țineți aproaper căci nici nu știti ce pierdeți. Deocamdată rețineți acest nume: Ieșeanca Cristina Emanuela Dascălu. Este pariul meu cu viitorul.
Pompiliu Comșa
