Deși se promovează ca un lider al securității digitale, Revolut este acuzată tot mai frecvent că, în practică, nu își protejează clienții de fraude, ci dimpotrivă, creează un sistem care favorizează impunitatea scammerilor.
Mesajele recente trimise utilizatorilor – „Stay a step ahead of scammers” – invită clienții la cursuri de prevenire a fraudelor, sugerând că educația este cheia siguranței financiare. Însă investigația noastră arată că, atunci când frauda se produce și este raportată corect, mecanismele interne ale Revolut nu funcționează.
Antifrauda ca instrument defensiv, nu ca mecanism de protecție
În realitate, departamentul antifraudă invocat de Revolut:
- nu blochează rapid conturile raportate;
- nu suspendă preventiv beneficiarii semnalați repetat;
- nu recuperează fondurile pierdute de clienți;
- nu oferă investigații individualizate.
Cazurile analizate indică o procedură standardizată: după raportarea fraudei, utilizatorul primește un răspuns automat în care i se comunică faptul că tranzacția a fost „autorizată”, iar cazul este închis. Probele furnizate – conversații, identități false, linkuri frauduloase – sunt ignorate.
Analiza corespondenței cu clienții relevă că rolul real al „departamentului antifraudă” este:
- limitarea răspunderii legale a băncii,
- nu protejarea efectivă a clientului.
Investigația se încheie aproape invariabil cu:
„Tranzacția a fost autorizată. Cazul este închis.”
Această formulă standard:
- ignoră complet noțiunea de consimțământ viciat (fraudă prin inducere în eroare);
- evită orice analiză a beneficiarului final;
- exonerează banca de obligațiile prevăzute de legislația UE.
Transferul de responsabilitate: de la bancă la victimă
În locul unor măsuri concrete, clienții sunt redirecționați către materiale educaționale. Mesajul implicit este clar:
dacă ai fost păcălit, vina îți aparține.
Această abordare ridică semne de întrebare serioase din punct de vedere legal, în contextul în care legislația europeană prevede obligații explicite pentru furnizorii de servicii de plată.
Ce spune legea europeană
Directiva (UE) 2015/2366 – PSD2
Potrivit articolelor 73–74, banca este obligată să ramburseze imediat tranzacțiile neautorizate, cu excepția cazului în care dovedește fraudă sau neglijență gravă din partea clientului.
➡ Frauda prin inducere în eroare (inginerie socială) nu este automat neglijență gravă.
Orientările Autorității Bancare Europene (EBA)
Instituțiile financiare au obligația de a identifica și bloca beneficiarii frauduloși raportați. Menținerea activă a conturilor implicate în scam-uri contravine acestor orientări.
Legislația AML (anti-spălare de bani)
Fluxurile de bani provenite din fraude trebuie monitorizate și întrerupte. Lipsa intervenției ridică riscul tolerării unor activități financiare ilicite.
Revolut este una dintre bănci digitale europene care funcționează pe model de:
- onboarding rapid;
- verificări superficiale ale beneficiarilor;
- transferuri instantanee;
- răspundere juridică minimizată.
Scammerii cunosc aceste vulnerabilități și le exploatează, folosind conturile deschise pe astfel de platforme ca instrumente de colectare a banilor.
Antifrauda ca strategie de imagine
Promovarea agresivă a „cursurilor antifraudă” apare, în acest context, ca o strategie de comunicare menită să:
- reducă presiunea publică;
- justifice refuzul rambursărilor;
- creeze aparența conformității legale.
📌 Un departament antifraudă care nu oprește fraudele și nu sancționează beneficiarii frauduloși nu este un mecanism de protecție, ci un scut corporativ.
Faptele documentate indică o realitate incomodă:
între discursul despre securitate financiară și protecția reală a clienților există o prăpastie profundă.
Atât timp cât scammerii își păstrează conturile active, iar victimele sunt trimise la cursuri de „educație”, lupta împotriva fraudelor rămâne una declarativă.
Pentru ca încrederea publicului să fie restabilită, este nevoie de:
- investigații reale;
- suspendarea imediată a conturilor frauduloase;
- rambursarea fondurilor pierdute;
- intervenția fermă a autorităților de supraveghere.
Până atunci, „securitatea financiară” rămâne doar un slogan.
