În primul trimestru al anului 2025, România și-a finanțat peste 22% din cheltuielile publice prin împrumuturi, un nivel alarmant care nu a mai fost atins decât în perioada critică a pandemiei. Concret, din fiecare 100 de lei cheltuiți de Guvern, 22,4 lei au provenit din datorie – bani împrumutați de la bănci, investitori sau populație. Această dependență de împrumuturi evidențiază deteriorarea accentuată a finanțelor publice din ultimul deceniu și ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea bugetului de stat. În contrast, în 2015 situația era mult mai echilibrată, statul împrumutând mai puțin de 4 lei din fiecare 100 de lei cheltuiți, însă deficitele bugetare au crescut constant de atunci, punând o povară tot mai mare pe economia țării.
Deficite în creștere din 2015 până în 2025
Evoluția deficitului bugetar al României (execuție cash) în perioada 2015-2024, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, analizate de Profit.ro. Tabelul prezintă deficitul anual (miliarde lei), cheltuielile totale ale bugetului general consolidat (miliarde lei), ponderea deficitului în totalul cheltuielilor (%) și deficitul ca procent din PIB (%). Se observă creșterea dramatică a ponderii împrumuturilor în finanțarea cheltuielilor publice, de la un nivel redus în 2015 (sub 4%) la un nivel record de peste 20% în 2020 și 2024
Tendința de “trai pe datorie” s-a accentuat puternic în ultimii ani. În 2015, România înregistra un deficit bugetar modest – sub 1,5% din PIB – ceea ce însemna că doar ~3,9% din cheltuielile publice erau acoperite prin împrumuturi. Ulterior însă, politicile fiscale expansioniste (precum reduceri de taxe și majorări de salarii și pensii) au mărit treptat dezechilibrul bugetar. Deficitul a urcat la circa 2–3% din PIB în perioada 2016-2018, apoi a depășit pragul de 3% în 2019, ajungând la 4,6% din PIB (aproximativ 48,5 mld. lei deficit cash, adică 13% din cheltuieli în 2019)【29†look】. Această creștere a deficitului înainte de pandemia COVID-19 a evidențiat vulnerabilitățile structurale ale bugetului.
Criza pandemiei din 2020 a lovit finanțele țării exact când situația se fragilizase deja. Cheltuielile de urgență și scăderea veniturilor au dus deficitul la un nivel record: aproape 10% din PIB în 2020 (peste 101 mld. lei deficit cash). Cu alte cuvinte, aproape un sfert (24%) din banii cheltuiți de stat în 2020 au fost bani împrumutați. A fost cea mai drastică situație de finanțare pe datorie din istoria recentă, depășind inclusiv criza financiară din 2009 (când deficitul a reprezentat ~18,8% din cheltuieli).
Deși după 2020 deficitele s-au mai redus ușor, ele au rămas la niveluri mult peste limita europeană de 3% din PIB. În 2021, deficitul a fost încă foarte ridicat (cca 6,7% din PIB, adică 80 mld. lei, ceea ce echivalează cu 17% din cheltuieli finanțate din datorie). În 2022 și 2023 autoritățile au încercat o ajustare modestă, deficitul coborând spre 5,5–5,7% din PIB (circa 80-90 mld. lei anual, însemnând totuși aprox. 15% din cheltuieli acoperite prin împrumuturi). Însă în 2024 (an electoral) politicile generoase de cheltuieli au inversat trendul: deficitul bugetar a urcat din nou la 8,65% din PIB pe execuție cash (circa 152,7 mld. lei deficit), adică 21% din totalul cheltuielilor guvernamentale finanțate prin îndatorare. Situația s-a deteriorat atât de mult în 2024 încât doar în timpul pandemiei fusese depășită o asemenea pondere a traiului pe datorie
În T1 2025, deficitul continuă pe o traiectorie îngrijorătoare: circa 43,66 mld. lei deficit în primele 3 luni (echivalent 2,28% din PIBul trimestrial) Aceasta înseamnă 22,4% din cheltuielile publice din primul trimestru – peste nivelul de 21% înregistrat pe întreg anul precedent. Cu veniturile bugetare crescând insuficient față de cheltuieli, România își adâncește dependența de împrumuturi pentru a acoperi diferența. Această evoluție din ultimii 10 ani – de la deficit aproape inexistent la peste o cincime din buget finanțată pe datorie – evidențiază o problemă structurală gravă, care pune presiune pe stabilitatea economică a țării.
România, corigentă la disciplină fiscală în UE
Derapajul bugetar al României iese în evidență și mai clar în comparație cu celelalte țări europene. România se numără printre statele UE cu cele mai ridicate deficite bugetare în ultimii ani, depășind chiar și economii cu probleme similare din regiune. În 2024, ponderea deficitului în cheltuielile publice a fost ~21,4% în cazul României, mult peste media UE de ~6,5%. Țări cu economii comparabile, precum Polonia sau Ungaria, au avut deficite mari dar totuși semnificativ mai mici ca pondere: aproximativ 13,4% în Polonia și 10,4% în Ungaria. Chiar și în termeni de deficit raportat la PIB, România a fost în topul european, cu aproape 9% din PIB deficit în 2024, în timp ce majoritatea statelor UE au revenit spre limite mai prudente după pandemie.
Deși datoria publică a României (cca 55% din PIB la începutul lui 2025) rămâne moderată ca procent din PIB față de economiile vest-europene, ritmul de creștere al datoriei și al deficitului este ceea ce îngrijorează. Țara noastră a trecut în 2020-2021 de la una dintre cele mai reduse datorii publice din UE (în jur de 35-40% din PIB înainte de 2015) la un nivel mult mai ridicat, depășind pragul de 50% din PIB și activând proceduri de alertă fiscală. În prezent, România își finanțează cheltuielile curente într-o proporție mult mai mare prin împrumuturi față de media europeană, ceea ce o expune riscurilor în cazul unor șocuri economice sau creșteri ale dobânzilor. Prin contrast, multe state UE au profitat de revenirea economiei post-pandemie pentru a-și reduce deficitele aproape de zero sau chiar să înregistreze excedente, consolidându-și poziția financiară – un contrast puternic față de “relaxarea” fiscală prelungită a României.
„Nota de plată” a îndatorării: dobânzile explodează
O consecință directă a deficitelor mari și a datoriei publice în creștere este explozia cheltuielilor cu dobânzile pe care statul trebuie să le plătească. Pe măsură ce România s-a împrumutat tot mai mult în ultimii ani, și pe fondul creșterii ratelor dobânzilor pe piața financiară, povara dobânzilor în bugetul de stat a atins cote record. Cheltuielile statului cu dobânzile au crescut accelerat, devenind unul dintre cele mai dinamice capitole de cheltuieli.
În 2024, statul a plătit 36,3 miliarde lei doar dobânzi pentru datoria publică, cu 21% mai mult decât în 2023
Această sumă reprezintă o sarcină semnificativă asupra bugetului – practic banii respectivi nu pot fi folosiți pentru investiții, educație, sănătate sau alte necesități publice, ci se duc către creditorii statului. Situația s-a înrăutățit și la începutul lui 2025: în primele 3 luni ale anului 2025, plățile de dobânzi au însumat 12,5 miliarde lei, în creștere cu 64% față de perioada similară din 2024. Cu alte cuvinte, într-un singur trimestru din 2025 statul a achitat dobânzi cât aproape două treimi din cât plătise într-un an întreg cu doar câțiva ani în urmă. Ministerul Finanțelor estimează că, pentru întreg anul 2025, costurile cu dobânzile și comisioanele datoriilor vor ajunge la aproximativ 45,5 miliarde lei adică echivalentul a peste 6% din cheltuielile totale bugetate. Aceasta ar fi o creștere de peste zece ori a poverii dobânzilor față de 2015, când costul anual cu dobânzile era în jur de 4 miliarde lei (mult sub 1% din PIB la acea vreme).
Creșterea rapidă a cheltuielilor cu dobânzile reprezintă un semnal de alarmă major. Pe de o parte, arată efectele cumulate ale deficitelor mari: “nota de plată” a împrumuturilor vine sub forma dobânzilor tot mai apăsătoare. Pe de altă parte, indică vulnerabilitatea finanțelor în fața condițiilor de pe piețele financiare – orice creștere a randamentelor (dobânzilor cerute de investitori) se traduce pentru România în costuri suplimentare substanțiale. Deja, randamentul titlurilor de stat pe 10 ani ale României se menține ridicat (în jur de 7-8% la începutul lui 2025) comparativ cu al țărilor cu situație fiscală mai bună. Fiecare punct procentual în plus la dobândă înseamnă milioane de lei în plus plătite de la buget. Acești bani plecați pe dobânzi limitează capacitatea autorităților de a finanța proiecte de infrastructură, de a majora investiții publice sau de a crește cheltuieli sociale, în absența altor surse de venit. Practic, povara datoriei apasă atât asupra bugetului de stat, cât și indirect asupra populației, care resimte calitatea mai scăzută a serviciilor publice și riscul unor taxe mai mari în viitor pentru a acoperi aceste costuri.
Avertismente: riscul scăderii ratingului și efectele asupra populației
Nivelul precar al finanțelor publice nu a trecut neobservat de către agențiile internaționale de rating și analiștii economici, care trag semnale de alarmă privind riscurile dacă România nu își corectează traiectoria bugetară. În prezent, toate cele trei mari agenții de rating (Moody’s, Standard & Poor’s și Fitch) evaluează datoria suverană a României la limita categoriei recomandate investitorilor (grad de investiții scăzut, echivalent BBB-/Baa3), cu perspectivă negativă – ceea ce înseamnă că o retrogradare este posibilă în lipsa unor îmbunătățiri
În martie 2025, agenția Moody’s a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, invocând deteriorarea rapidă a disciplinei fiscale și incertitudinile politice. La fel, S&P a schimbat perspectiva în negativă după derapajul deficitului din 2024, iar Fitch a emis avertismente clare că va urmări modul în care autoritățile reduc deficitul înainte de a lua o decizie Analiștii bancari subliniază că agențiile așteaptă clarificarea situației politice și a strategiei fiscale după alegerile din 2024 înainte de a acționa, însă dacă trendul actual continuă, riscul unei retrogradări la categoria “junk” (nerecomandată investițiilor) devine semnificativ
O eventuală scădere a ratingului suveran al României ar avea consecințe grave în lanț. În primul rând, ar crește costurile de împrumut și mai mult – investitorii ar cere dobânzi mai mari ca să compenseze riscul suplimentar, punând și mai multă presiune pe bugetul de stat În al doilea rând, România ar putea suferi ieșiri masive de capital: fondurile de investiții internaționale au adesea restricții în a deține obligațiuni cu rating junk, așa că o retrogradare ar forța vânzări de titluri românești. Acest lucru ar duce la deprecierea monedei (curs valutar mai slab pentru leu) și ar putea crește inflația, afectând direct populația prin scumpirea importurilor și a creditelor. Dobânzile la creditele interne (pentru firme și persoane fizice) ar crește la rândul lor dacă statul devine mai riscant, deoarece costul de finanțare în economie este influențat de prima de risc a țării.
Economiștii avertizează că, în absența unor măsuri ferme de ajustare fiscală, România riscă să intre într-o spirală periculoasă a îndatorării. Cheltuielile neacoperite de venituri duc la noi împrumuturi, împrumuturile duc la dobânzi tot mai mari, care la rândul lor adâncesc deficitul – un cerc vicios greu de oprit odată ce încrederea investitorilor scade. Ilie Bolojan, cunoscut pentru pozițiile sale de administrare eficientă, a comentat că deficitul de 9% atins de România este un semnal îngrijorător și că există „trepidații” la nivel global ce pot declanșa o nouă criză financiară, similară cu 2008-2010 „Dacă nu reducem cheltuielile, vom ajunge să creștem taxe și impozite”, a avertizat Bolojan tranșant, subliniind că în final cetățenii de rând ar fi cei mai afectați de o ajustare bruscă. Cu alte cuvinte, victimele indisciplinei fiscale sunt în ultimă instanță tot membrii societății: fie prin austeritate bugetară (servicii publice mai slabe, investiții amânate), fie prin potențiale creșteri de taxe sau inflație mai mare în viitor.
Măsuri de corecție așteptate după alegerile prezidențiale
Autoritățile de la București se află într-o situație dificilă: pe de o parte trebuie să reducă urgent deficitul bugetar, pe de altă parte 2024 a fost an electoral, ceea ce a făcut politic dificilă adoptarea unor măsuri dure de austeritate sau creșteri de taxe. Guvernul actual și-a luat angajamentul în fața Comisiei Europene, printr-un plan fiscal pe 7 ani, să coboare deficitul bugetar de la 9,3% din PIB în 2024 la aproximativ 7% din PIB în 2025 (ESA, standardul UE). Însă atingerea acestei ținte ambițioase necesită măsuri concrete. Până acum, Executivul a încercat să controleze situația înghețând temporar salariile și pensiile și amânând unele cheltuieli, evitând însă reformele fiscale majore înainte de alegeri. Reforma fiscală – inclusiv posibila eliminare a unor facilități și creșteri de taxe – a fost amânată inițial, deși planul era să intre în vigoare înainte de 1 aprilie 2025.
După alegerile prezidențiale (finalul lui 2024), majoritatea analiștilor se așteaptă la corecții substanțiale ale politicii bugetare, cel mai probabil în a doua jumătate a anului 2025. Indiferent de configurația politică, viitorul guvern va fi constrâns atât de piețele financiare, cât și de Comisia Europeană (care supraveghează România în cadrul procedurii de deficit excesiv) să ia măsuri pentru reducerea treptată a deficitului spre pragul de 3% din PIB. Aceste măsuri ar putea include:
- Reducerea cheltuielilor publice – continuarea înghețării sau chiar tăieri selective ale cheltuielilor cu salariile bugetarilor, reforma aparatului administrativ (eliminarea posturilor neesențiale), prioritizarea proiectelor de investiții cu impact și amânarea celor neurgente, precum și plafonarea unor beneficii sociale acordate automat.
- Creșterea veniturilor fiscale – lărgirea bazei de impozitare (combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF pentru a îmbunătăți colectarea), eliminarea unor exceptări și facilități fiscale costisitoare (de exemplu, reconsiderarea exceptării de impozit a IT-ului sau construcțiilor), precum și majorarea anumitor taxe sau impozite dacă va fi necesar. Anumiți economiști anticipează posibile creșteri de TVA sau accize, ori introducerea unei cote de impozitare progresive, însă acestea sunt decizii politice sensibile.
- Absorbția fondurilor europene – accelerarea utilizării banilor alocați prin PNRR și fondurile europene multianuale, pentru a finanța investiții și reforme fără a împovăra bugetul național. O absorbție mai bună a fondurilor UE poate stimula economia și veniturile bugetare, reducând presiunea pe deficit.
- Reforme structurale pro-creștere – măsuri care să stimuleze economia și astfel să aducă venituri bugetare suplimentare natural. De exemplu, încurajarea investițiilor private, stabilitatea și simplificarea legislativă fiscală pentru a atrage capital, investiții în infrastructură ce pot genera creștere economică pe termen mediu. O economie care crește mai rapid aduce automat încasări mai mari la buget (prin taxe și impozite) și ajută la scăderea ponderii datoriei în PIB.
Toate aceste măsuri de ajustare implică însă costuri politice și sociale. După alegeri, guvernul rezultat va avea de înfruntat eventualul val de nemulțumire publică ce poate însoți reducerile de cheltuieli sau majorările de taxe. Cu toate acestea, economiștii subliniază că o corecție treptată, planificată din timp, este de preferat unei crize forțate: dacă măsurile sunt amânate prea mult, ajustarea poate deveni bruscă și mult mai dureroasă (tăieri masive de cheltuieli și creșteri de taxe într-un timp scurt, așa cum s-a întâmplat în criza din 2009-2010)
Mesajul general al experților și al instituțiilor financiare este clar: România trebuie să revină pe o traiectorie fiscală sustenabilă. Consolidarea bugetară nu mai poate fi amânată fără consecințe. Fie că va fi vorba de o combinație de disciplina a cheltuielilor și reforme fiscale curajoase, statul va trebui să își ajusteze “viata pe datorie” pentru a evita o criză. În caz contrar, riscă să piardă încrederea investitorilor, să plătească și mai mult pentru datorie și să fie forțat oricum, mai târziu, să ia măsuri mult mai drastice
Situația finanțelor publice ale României s-a deteriorat dramatic din 2015 până în prezent, ajungând ca peste o cincime din cheltuieli să fie acoperite din împrumuturi Această dependență de datorie pune o povară tot mai grea pe buget – vizibilă în explozia cheltuielilor cu dobânzile – și expune economia națională la riscuri majore, de la retrogradarea ratingului suveran până la instabilitate financiară. Avertismentele experților sunt ferme: fără o ancorare a politicii fiscale și măsuri de redresare după ciclul electoral, România își periclitează stabilitatea economică și bunăstarea cetățenilor. Ajustarea nu va fi ușoară, însă cu cât este începută mai devreme și făcută mai responsabil, cu atât viitorul financiar al țării poate fi protejat mai eficient.
