Cluj-Napoca — La venerabila vârstă de 97 de ani, s-a stins din viață unul dintre cei mai luminoși și dăruiți slujitori ai medicinei și ai credinței creștine din România: Dr. Ioan Boilă, cunoscut drept „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” al Clujului. Înmormântarea sa a avut loc miercuri, 9 iulie, la Capela Centrală din Cimitirul Central, Cluj-Napoca, în prezența celor care i-au fost pacienți, colaboratori, prieteni și admiratori.
Născut într-o familie care a plătit prețul libertății cu ani grei de suferință, Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă a fost nepotul lui Iuliu Maniu, fiul profesorului Zaharia Boilă și al Clarei Pop, sora marelui om politic. În 1948, alături de familia sa, a semnat un memoriu împotriva desființării Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, motiv pentru care a fost întemnițat timp de opt ani în regimul comunist.
A ieșit din închisoare cu credința neclintită și cu dorința de a sluji. A profesat ca medic, însă misiunea sa a depășit cadrul clinic. În 1994, cu sprijinul Înalt Preasfințitului George Guțiu și al Congregației Surorilor Doctrinei Creștine din Nancy, Franța, a înființat la Cluj Policlinica fără plată „Familia Sfântă” – o oază de vindecare trupească și sufletească pentru mii de oameni fără posibilități materiale.
Policlinica a devenit, în timp, nu doar un loc de îngrijire medicală gratuită, ci și un spațiu de rugăciune și sprijin spiritual, prin capela de la parter și prin activitățile Centrului caritativ-educativ „Iubire și Adevăr”. Aici, voluntari, preoți și medici s-au unit în jurul idealului creștin de a oferi iubire concretă celor în suferință.
Dr. Boilă nu a fost doar medic, ci și om al cetății: a contribuit la înființarea Convenției Democrate din România, a inițiat Forumuri civice creștine, a scris cărți de memorii și reflecție spirituală, a combătut ideologiile totalitare și a apărat valorile morale ale unei societăți libere și creștine.
A fost un om tăcut și ferm, cald și vertical, fără compromisuri, fără agendă personală, dar cu o viață dedicată altora.
„Medicul fără de arginți” a fost nu doar un supranume, ci o definiție a vocației sale: medicina ca slujire, nu ca meserie.”
Astăzi, la câteva zile de la plecarea sa, comunitatea clujeană îl omagiază în tăcere și rugăciune. A lăsat în urmă nu doar o policlinică, ci o moștenire morală: aceea că binele se face discret, cu dragoste, și fără plată.
„Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să îi strălucească lui!”
Să se odihnească în pace!
