București, ora opt fix. În curtea Tribunalului Prahova se înalță aroma unei cafele scumpe, de parcă justiția însăși ar fi trecut pe modul espresso. Judecătorul Alin-Vasile Ene, membru CSM și influencer juridic de Facebook, își încheie live-ul matinal. Ridică tacticos ceașca spre obiectiv și promite poporului că, după majorarea vârstei de pensionare a magistraților, urmează—citez—„democrația la pachet”. Dincolo de gard, câteva victime ale unor dosare lungi cât o zi de post încearcă să depună plângeri. Un polițist, vădit salvat de plictiseală doar de telefonul din mână, le arată tabela electronică: „Poziția 2047 în coada pentru dreptate. Vă rugăm reveniți după pauza de masă, eventual după pensia domnului judecător.”
În sala de protocol, procurorii degustă un single-origin etiopian plătit din bugetul „Lupta Anticorupție – Secțiunea Băuturi Calde”. Între două sorbituri, calculează dacă un recidivist merită un shot dublu sau doar spumă. Colțul mesei rămîne liber: treizeci de centimetri pătrați rezervați, teoretic, victimelor care ar dori să-și simtă drepturile măcar olfactiv. Nu vine nimeni; nu există cod QR pentru programare.
La televizor, Guvernul Bolojan explică filozofia reformei: plafonarea pensiei „doar” la 80 % este, cică, egalitate între profesii. Economie la buget? Nesemnificativă. Capital electoral? Infuzie instant. Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii avertizează că o mie din cei cinci mii de judecători ar putea ieși din sistem. Publicul cască: n-ar fi primul serial fără final pe care îl bifează pe Netflix.
Domnul Ene revine online și pune lucrurile pe înțelesul tuturor: scazi privilegiile, superi magistrații, pleacă magistrații, se blochează dosarele, puterea executivă scapă de control—profit garantat. Elogiază tehnica „cuiului lui Pepelea” aplicată Justiției: ori de câte ori trebuie abătută atenția, se lovește puțin în statutul magistraților, până sare din perete și ultimul diblu al statului de drept.
Pe trecerea de pietoni din fața Parchetului, un suspect plimbă relaxat un sac umflat de bancnote. Polițistul îi atrage atenția – nu pentru conținut, ci pentru că sacul e deschis și poate pierde integritatea banilor. La întrebarea reporterului ANSA dacă nu trebuia reținut, agentul răspunde calm, cu proverb gata de TikTok: „Unde lege nu-i, nici radar nu-i.”
La prânz, Curtea Constituțională anunță indemnizații de 180 000 de lei pentru judecătorii care părăsesc mandatul. Motivația: „compensație pentru ajustarea ceasului biologic”. Guvernul promite, ca reacție fermă, interzicerea decaf-ului în instituții—dar „de miercuri, că de joi e zi scurtă”.
Victimele primesc, în schimb, un kit standard: un prospect lucios cu drepturi care nu se încadrează în buget, un etilotest emoțional (rezultatul implicit: dezamăgire) și un cod QR către podcastul „Cum să intri zen în prescripția faptei”.
Morala? În ecosistemul acesta perfecționat la filtru, cine chiar vrea o gură de dreptate ar face bine să-și aducă termosul de acasă. Așa măcar cafeaua rămâne caldă – fiindcă dosarul sigur nu.
„Statul de drept seamănă cu un cappuccino: dacă nu-l servești fierbinte, se separă spuma de substanță.”
— Înțelepciune carpatină, extrasă la filtru