Scrisoare foarte deschisă din SUA către cetățeanul Klaus Werner Iohannis

Cetățene Klaus Werner Iohannis, Mă numesc Grigore L. Culian, cetățean româno-american (în această ordine, nu invers!), jurnalist româno-american (în această ordine, nu invers!) editor, director, fondator al celei mai vechi publicații tipărite în limba română în activitate la New York, “New York Magazin”, colaborator Cotidianul.ro.

Nu am început această scrisoare cu “stimate domnule” din mai multe motive. Primul ar fi că NU te stimez din cauza modului în care ai transformat funcția de președinte într-un instrument care să acopere o lungă serie de infracțiuni comise înainte și după preluarea celor două mandate de șef al statului. Nu te-am votat nici în 2014, nici în 2019, iar faptul că am alăturat numelui KWI sintagma “Președintele României” se datorează votului naiv, nemeritat, acordat de un popor pe care l-ai tratat cu sfidare, aroganță și cinism! Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că acum, la finalul a două mandate de președinte, încerci să-ți asiguri imunitate în fața Justiției cu ajutorul unor relații externe și/sau interne, sfidând Constituția României și încălcând grosolan regulile bunului simț! Mai întâi ai încercat să obții o funcție la NATO și UE, unde ai fost respins de stăpânii tăi din motive de incompetență. Apoi ai sperat că vei fi “extras” de către cei pe care i-ai servit și pus într-un loc călduț la o instituție NATO sau UE, care ți-ar fi asigurat imunitate, așa cum s-a întâmplat cu fostul președinte Traian Băsescu, Laura Codruța Koveși sau Vasile Blaga. Acum încerci să obții fraudulos un post de senator – eventual de Președinte al Senatului! – cu ajutorul unei haite de gangsteri șantajabili care poluează/populează Parlamentul României! Nu vei reuși nici de această dată! Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că ai trimis la Washington un ambasador-chelner, Andrei Muraru, care are misiunea de a apăra interesele tale și ale lui, NU ale poporului român! Ultima mitocanie “diplomatică” orchestrată de servitorul – ghiocel Andrei Muraru s-a petrecut în timpul vizitei la Adunarea Generală ONU, unde jurnaliștii româno-americani (în această ordine, nu invers!) nu au primit invitații și/sau acreditări! Ai făcut deplasarea cu avionul de lux, cu care ți-ai plimbat nevasta prin toate colțurile lumii, risipind zeci de mii de dolari/euro! Ai fost cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York, iar nota de plată s-a achitat din banii românilor care tac și înghit lenea ta de nabab prezidențial, în timp ce casele lor sunt luate de ape în urma inundațiilor! Asta înseamnă să fii nesimțit și arogant cu un popor care ți-a făcut un cadou nemeritat: 10 ani de huzur la Palatul Cotroceni! Cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru a ieși onorabil din situația în care te complaci, ar trebui: 1. Să respecți Hotărârea Judecătorească Definitivă și Irevocabilă a Înaltei Curți și să achiți “de îndată”suma de 300.000 de euro, datorată statului român în urma procesului în care ai fost găsit vinovat că ți-ai însușit prin fraudă două imobile din Sibiu! 2. Să renunți la idea de a te sustrage Justiției cu ajutorul unei funcții în străinătate sau în țară, care să-ți asigure imunitatea! 3. Să te supui investigării modului în care ai “obținut ilegal recunoașterea dreptului de succesiune asupra averii uriașe a Grupului Etnic German (GEG), organizație declarată criminală și condamnată internațional, fapt ce constituie o infracțiune în formă continuată și a avut drept rezultat devalizarea statului român”, cum a semnalat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu! Cetățene Klaus Werner Iohannis, funcția de președinte te obligă să fii primul garant al respectării Constituției și a legilor țării, deci nu-ți dă dreptul de a face excepții pentru a obține avantaje personale! Cum mai pot avea românii încredere în Justiție, când însuși primul om în stat nu respectă hotărârile judecătoriești definitive și încearcă să se ascundă în spatele imunității?! Închei aici această scrisoare, nu înainte de a da publicității Comunicatul care va apărea pe prima pagină a ziarului “New York Magazin” – ediția din octombrie 2024: “Ziarul New York Magazin solicită Parlamentului României, Ministerului Justiției și Direcției Naționale Anticorupție (DNA) suspendarea prin Referendum Național, anchetarea și trimiterea în judecată a președintelui Klaus Werner Iohannis, pentru fapte de corupție și acte de înaltă trădare în favoarea unor puteri străine, toate îndreptate împotriva poporului român!”

New York, 27 septembrie 2024

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult