Știri pe țeavă

Melodia: Sărută-mă! A fost celebră în vreme. Cristian Vasile cântărețul melodiei Zaraza… ca fapt divers, tatăl cântărețului a fost judecător la Hârșova înainte de primul război mondial A murit la Mărășești. * Dobrogea este una dintre cele mai cunoscute și mai încărcate cu istorie zone geografice din țara noastră. Teritoriul său este delimitat de Dunăre și Marea Neagră, iar aici se regăsesc două dintre cele mai vestite repere turistice românești: Podișul Dobrogei și Delta Dunării, două locuri cu încărcătură geologică puternică și o faună bogată.* Din Podișul Dobrogei fac parte și Munții Măcin cu înălțimi maxime cu puțin peste 400 de metri și care au luat naștere acum aproximativ 300-400 de milioane de ani. Am fost de mai multe ori aici, Munții Măcin fiind o zonă pe care, datorită specificului său unic, o îndrăgesc foarte mult și pe care v-o recomand cu căldură să o cutreierați. (P.C.)

Related posts

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

Criză de apă în UK – 5 zile fără apă potabilă. O fi coincidență?

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult