Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Știri pe țeavă: Plăvanul

Știri pe țeavă: Plăvanul

Peste 18 milioane de alegători au fost așteptați, la urne, în cele aproape 19.000 de secții organizate în țară, pentru a alege viitorii parlamentari. Anul acesta, în cursă au intrat 8.000 de candidați, de la 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților. În Camera Deputaților sunt, în prezent, 330 de parlamentari, iar la Senat – 136. * susțin cu tărie ca românii care n-au votat deși aveau acest drept să fie decăzuți din orice drept cetățenesc * Plăvanul și Carmen vor face pușcărie după unii iar după alții vor fi extrași de amerloci, de UE chiar de Svcholz. Casa din Miami îi așteaptă. (P.C.)

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult