În România, întrebarea nu mai e „ce spune legea?”, ci „cine o aplică și cui i se aplică?”. Deși Constituția, codurile civile și penale sau legile speciale sunt, teoretic, aceleași pentru toți, practica ne arată că în spatele fiecărei reguli se ascunde, adesea, o scăpare bine calculată. Multe legi fiind redactate expres in mod laconic sau … cu exceptii. De exemplu:
A devenit aproape un proverb al tranziției românești: „Legea e pentru fraieri, portița e pentru cunoscători.”
Cum apar portițele?
Nu pentru că legile sunt proaste în mod intenționat – deși unele sunt. Ci pentru că:
- sunt formulate vag („poate”, „în anumite condiții”, „cu aprobarea autorităților competente”);
- conțin excepții scrise pe genunchi, care lasă loc la „interpretări”;
- se bat cap în cap cu alte acte normative;
- sau pur și simplu nu sunt aplicate, pentru că instituțiile preferă „să nu se bage”.
Multe legi fiind redactate expres în mod laconic sau… cu excepții. De exemplu: dacă lucrezi „în domeniu”, poți face aproape orice, pentru că ești protejat de tăcerea colegilor și de neintervenția autorităților. Nimeni nu te va trage la răspundere. E o regulă nescrisă în sistem: cine e „de-al nostru” are imunitate de facto.
Cei care trebuie cunosc deja secretul. Nu îl mai caută, nu îl mai cer. Îl folosesc. Cei care au foarte mulți bani cotizează, optimizează, angajează specialiști și scapă. Iar ceilalți, „găinarii” de rând, ajung la pușcărie pentru un prejudiciu de câteva sute de lei.
Asta nu e justiție. E selecție pe bază de relații și resurse.
În plus, avocații care știu sistemul din interior pot jongla cu termene, vicii de procedură, instanțe favorabile și recuzări strategice până când adevărul și dreptatea devin irelevante.
În plus, avocații care știu sistemul din interior pot jongla cu termene, vicii de procedură, instanțe favorabile și recuzări strategice până când adevărul și dreptatea devin irelevante, iar victima
Lege pentru unii, scăpare pentru alții
Un funcționar mărunt poate fi anchetat pentru o semnătură lipsă, în timp ce un politician cu protecție politică își trece averea pe numele soacrei. O firmă mică e amendată pentru o eroare fiscală, dar un „băiat deștepț” scapă printr-un artificiu contabil și câțiva avocatii bine plătiți care cel mai probabil cotizeaza si ei mai departe.
Până și Justiția are standarde duble. Dosare se judecă în ani pentru un om obișnuit, dar se evaporă în câteva luni când „interesul național” o cere.
Într-un stat sănătos, portițele sunt excepții. Într-un stat slăbit de corupție, ele devin regulă nescrisă, un cod paralel al celor „inițiați”. Se creează un stat de hârtie și un stat real, în care „descurcăreții” ocolesc legea cu ajutorul magistratilor platiti gras de acelasi stat.
Iar cei cinstiți? Devin cinici, obosiți sau emigrează. Pentru că simt că legea nu mai e un scut, ci o capcană.
O societate nu se clădește doar pe reguli scrise, ci pe respectul față de ele. Când portițele devin tradiție, nu mai vorbim despre un stat de drept, ci despre un labirint al privilegiilor.
Până când nu vom cere legi clare, fără excepții pentru „băieții deștepți”, și magistrați care judecă fără dublă măsură, vom trăi mereu cu realitatea amară: fiecare lege are o ușiță în spate – pentru cine trebuie.
