„TRANCA-FLEANCA” …transportul public din Constanța a prins viață într-un mod pitoresc și zgomotos, sub semnul „tranca-fleanca” tramcarului lui Toma Blându, precursorul unei întregi ere a circulației urbane. La începutul secolului, “Ilustrațiunea Română” aducea aminte de acele vremuri, când Toma Blându, un vizionar îndrăzneț, intuia uriașul potențial financiar al transportului în comun. Renumele vehiculelor sale, devenit legendă, era perfect captat în expresia „huruie ca tramcarul lui Toma Blându”. Imaginați-vă o căruță lungă, cu bănci, unele capitonate, dispuse pe lături pentru călători și niște roți liliputane, care amplificau bâțâiala acestui mastodont de fierărie veche. Zgomotul său asurzitor și bine-cunoscut era rezultatul unei structuri deloc delicate, completată de gloabele înhămate, achiziții economice de la târg, relicve ale fostelor herghelii boierești. Orice călătorie cu tramcarul lui Toma Blându devenea o aventură: dacă o roată ceda sau unul dintre caii bătrâni se prăbușea pe drum, spectacolul era asigurat. Călătorii coborau liniștiți, reluând drumul pe jos, în timp ce vizitiul și echipa lui improvizau reparațiile necesare, de cele mai multe ori cu mare dificultate. După ore întregi de încercări, tramcarul se punea din nou în mișcare, însoțit de chiotele de triumf ale vizitiului-conductor, iar veselia generală încununa izbânda. Acest spectacol, deloc rar, era parte din peisajul cotidian al Constanței, marcând primele trasee și aventuri ale transportului public din oraș.
Pompiliu Comșa
