Tribunalul Constanța a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu

Cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, a fost admisă, recent de Tribunalul Constanţa. Decizia instanţei nu este definitivă. Mircea Băsescu fusese condamnat la patru ani de închisoare în iunie 2016 pentru trafic de influenţă. El a fost liberat condiţionat în septembrie 2017. ”Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Băsescu Mircea. Constată intervenită reabilitarea judecătorească a petentului Băsescu Mircea din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 5/08.01.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 5412/118/2014, definitivă prin Decizia Penală nr. 711/16.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa. După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se va face menţiune despre aceasta pe sentinţa penală prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea”, se arată în minuta instanţei. Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a menţinut decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

Pompiliu Comșa

Related posts

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

Criză de apă în UK – 5 zile fără apă potabilă. O fi coincidență?

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult