Turneul „Madrigal în Peru”, un veritabil eveniment de diplomație culturală

Dacă ar fi sa alegem din evenimentele inedite ale verii 2024 la malul mării, prezența Corului Madrigal, pentru al treilea an în săptămâna evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române, se află pe loc fruntaș.

Madrigal la Răsărit sau Madrigal Ritualuri au lăsat constănțenilor și turiștilor amintiri de neuitat, prin armonii, sunete, culori, impletite cu darurile universului nostru – răsăritul și apusul. Dar, în luna martie, Corul Național de Cameră „Marin Constantin” a sustinut un turneu, în premieră, în America de Sud, cu 7 evenimente distincte, în Republica Peru. Turneul a marcat 85 de ani de relatii diplomatice româno-peruane și preluarea de către Ambasada României la Lima a presedintiei Festivalului Francofoniei Peru 2024. Astfel, s-au consolidat și creat noi punți de legătură între aceste lumi.

Pompiliu Comșa

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult