Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Tuta absoluta a făcut ravagii în solare

Tuta absoluta a făcut ravagii în solare

După cum ne transmite colegul Marian Mușat, Tuta absoluta, cel mai nou și cel mai periculos dăunător al culturilor de roșii și de pătlăgele vinete, a produs un atac devastator în solarul cu tomate al unuia din cei mai apreciați legumicultori gălățeni. Acum Costel Stoica defrișează cultura și evaluează pagubele Acesta a cultivat tomate Cristal F1, hibrid timpuriu cu creștere nedeterminată, într-un solar în suprafață de circa o jumătate de hectar și începuse primele culesuri. Dar când îi era lumea mai dragă, s-a întâmplat nenorocirea care a dus la pierderea recoltei de roșii și la înregistrarea unei pagube însemnate. Din păcate, susține dr. ing. Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, care se confruntă cu așa ceva în serele cu tomate, nu există nimic care să combată, literalmente, molia minieră a tomatelor (Tuta absoluta). Singura măsură viabilă ar fi renunţarea la a mai cultiva tomate în solar cel puţin doi ani și înlocuirea specii neagreate de Tuta cum ar fi castraveţii sau ardeioasele. Administratorul Societății Agricolă „Legumicola” din Liești are grădina aproape de malul Siretului, evident pentru a avea sursa de apă aproape. De la zecile de hectare cultivate altădată cu de toate, a rămas cu doar două hectare de câmp, din care unul este ocupat cu fasole pentru boabe, și restul cu cartofi, ceapă, rădăcinoase, mai cu seamă pentru oamenii care lucrează zi de zi în fermă și nu pentru comercializare. Ferma a fost înființată din anul 1991 de tatăl său, Ilie Stoica, legumicultor vestit în zonă pentru „vocația” de a obține recolte bogate. O vreme a fost și președinte de CAP, ales de lieșteni pentru destoinicia și priceperea sa, apoi a lucrat la serele de la Hanu Conachi, specializată pe cultivarea castraveților cornichon și pe producerea de răsaduri. Pe lângă suprafața de legume care la început deținea ponderea, Societatea Agricolă „Legumicola” din Liești cultivă 600 de hectare de teren arabil cu: grâu, orz, rapiță și în primăvară floarea soarelui și porumb.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult