Viitor catastrofă țara noastră are? Aceasta nu mai este o întrebare. Este o constatare ascunsă sub forma unei întrebări. Un strigăt de avertisment camuflat în înțelepciunea inversă a unui popor care, deși știe ce urmează, încă tace. De prea mult timp trăim cu spatele la viitor și cu ochii fixați într-un prezent care doare, dar pe care îl acceptăm cu un soi de resemnare toxică.
Viitorul nu vine singur. Îl clădim, pas cu pas, prin ceea ce alegem astăzi să facem – sau să nu facem. Iar țara noastră, România, se îndreaptă, fără frâne și fără pilot, spre o catastrofă latentă, una tăcută, invizibilă pentru ochii obișnuiți, dar simțită de fiecare suflet treaz. Ne stinge demografia, ne părăsesc tinerii, îmbătrânim nu doar în trup, ci și în spirit. Rămânem o națiune a părinților care-și plâng copiii plecați, a satelor unde doar cimitirul mai are viață. Cine mai are curajul să privească harta țării și să observe cum pulsează doar marile orașe, în timp ce restul se scufundă în uitare? Școlile nu mai luminează, ci adorm. Nu mai educăm caractere, ci doar împingem generații din clasă în clasă, până la marginea unei prăpastii morale. Iar când copiii noștri cad în ea, îi numim leneși, proști sau pierduți, fără să ne asumăm vreo vină. Birocrația sufocă. Sănătatea publică e o ruletă.
Corupția a devenit sistemică, nu doar un accident. Și, peste toate, se ridică un zid gros de neîncredere și dezbinare, unde românul nu mai vede în celălalt un frate, ci un dușman, un competitor, un vinovat. Catastrofa viitorului nostru nu va fi una spectaculoasă, nu va veni cu explozii sau cutremure. Va fi o moarte lentă a speranței, o agonie a valorilor, o dispariție tăcută a unui popor care, cândva, cânta „Deșteaptă-te, române!”, dar astăzi își adoarme conștiința la televizor, în confortul dezgustului general.
Și totuși… încă mai este timp. Dar nu pentru vorbe. Nici pentru reforme scrise pe hârtie și uitate în sertare. Ci pentru o trezire profundă. Pentru o revoluție a sufletului. Pentru o ridicare tăcută, dar fermă, a celor care refuză să-și vadă țara murind în tăcere.
Viitor catastrofă țara noastră are? Da – dacă nu învățăm din trecut și dacă nu schimbăm prezentul. Dar și un viitor renaștere poate avea – dacă noi, cei care simțim această durere, avem curajul să o transformăm în faptă.