Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Zeci de procurori DNA, cu salarii de peste 5.000 de euro lunar, au dat în judecată instituția şi cer salarii ca în Parchetul European

Zeci de procurori DNA, cu salarii de peste 5.000 de euro lunar, au dat în judecată instituția şi cer salarii ca în Parchetul European

Zeci de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în frunte chiar cu unul dintre adjuncții procurorului şef, Silviu Paul Dimitriu, au dat în judecată instituţia şi cer ca salariile să le fie aliniate cu cele ale colegilor delegaţi în Parchetul European (EPPO), scrie G4Media, citat de Hotnews.ro. 

Procurorii reclamă că colegii lor din EPPO au un salariu lunar de aproximativ 8.000 de euro, în timp ce ei câştigă, în medie, în jur de 5.000 euro. 

Acţiunea pornită pentru „calcul drepturi salariale” a fost înaintată pe 15 mai la Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrată la Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări de Muncă, în materie de „Litigii de muncă”, potrivit documentelor consultate de G4Media. Acţiunea se află în procedură prealabilă, neavând, încă, termen stabilit pentru începerea dezbaterilor. Pârâţii sunt Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar reclamanţii sunt 43 de procurori DNA care cer instanţei să constate că ar fi discriminaţi, pentru că sunt plătiţi mai prost decât procurorii delegaţi în Parchetul European (EPPO).

Reclamanții își motivează cererea prin faptul că ar avea aceleaşi condiţii de angajare, aceleaşi competenţe, aceleaşi drepturi şi facilităţi şi fac aceeaşi muncă, în condiţiile în care combaterea fraudelor la regimul fondurilor europene intră şi în competenţa DNA.

Ei cer instanței să oblige DNA să le plătească diferenţele salariale, începând de la înfiinţarea instituţiei europene de anchetă, din 1 iunie 2021, plus dobânzi penalizatoare şi indice de inflaţie până la plata efectivă.  

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult