Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

Forțele Navale Române sărbătoresc vineri, 25 octombrie, Ziua Armatei României în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag, unde vor fi organizate ceremonii militare și religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.

București: Reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor fi prezenți, începând cu ora 10.00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, și de la ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, și la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României din fața Palatului Național al Copiilor. De asemenea, reprezentanți ai instituțiilor militare de învățământ din Forțele Navale și ai Centrului de Scafandri vor participa, în zilele de 25 și 26 octombrie, cu standuri de reprezentare și cu o expoziție de tehnică specifică, în curtea Palatului Regal din București, în cadrul Evenimentului „ONOR Armatei României”, organizat pe Calea Victoriei de Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Primăria Municipiului București și Asociația O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect.

Constanța: Ceremonia militară și religioasă va avea loc la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 10.00. La ora 19.00, militarii Forțelor Navale Române se vor retrage cu torțe pe itinerariul Sala Sportului – Bulevardul Tomis – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei.

Mangalia: Vor fi depuse coroane și jerbe de flori, începând cu ora 09.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii.

Tulcea: Ceremonia militară și religioasă va avea loc începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor, iar, la Babadag, infanteriștii marini vor participa la ceremonia militară și religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor, începând cu ora 10.00.

Brăila: Militarii Flotilei Fluviale vor participa la ceremonia militară și religioasă care se va desfășura, de la ora 10.00, la „Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului”.

Pompiliu Comșa

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult