Cu fruntea sus și mersul greu,
Ei poartă-n piept un dor mereu,
Un jurământ, o țară sfântă,
O viață-ntreagă ca o luptă.
Au scris cu sânge-al lor cuvânt,
Pe câmpuri reci, pe-al morții vânt,
Și-au dus speranța-n ranițe,
Păstrând credința-n dragoste.
În ochii lor, e-o lume stinsă,
Dar inima ,mereu aprinsă.
O flacără ce nu se frânge,
Chiar dacă timpul tot le plânge.
Să-i prețuim și pas cu pas,
Să nu-i uităm,să le dăm glas,
Căci libertatea ce-o avem
E darul lor. Să nu-l pierdem.