ȚARĂ INTERIMARĂ

(satiră la zi)

***

Avem o țară… cu contract,

Pe termen scurt, cu mic impact.

Iar la conducere, provizoriu

Un fel de „șef…la sanatoriu”.

Șeful cel mare, zice: „Mai vedem,

Facem un plan… când o s-avem!”

Iar planul e pe ….pergament

Dar nu rămâne permanent.

Justiția-i tot temporară,

Cu legi făcute-n ceas de seară.

Azi nu te prinde, mâine da

Depinde cine-i…la „saftea”.

Apoi urmează să se taie

Din pensii ,din salar …din oaie.

Ajunge-un miel cu trei picioare

Și-o raț-așa și-așa,măcănitoare.

C-așa se face când e criză,

Păstrăți mâncarea în valiză.

Curentu-i pă barosăneală,

Pân”vine pana generală…

Dar ce popor! Ce viu model!

Trăiește mândru ca-n hotel,

Cu resemnarea-n buzunar,

Cu un regim… interimar.

Și visul? Da, și el așteaptă

E-n pauză administrativă.

În țara-n care toți conduc

Pe-o foaie… provizorie, fictivă.

***

București, România – Medicina românească face din nou istorie! De această dată, nu prin inovații chirurgicale sau premiere în transplanturi, ci printr-un nou concept de tratament: moartea cu voie de la ATI. La Spitalul „Sfântul Pantelimon”, patru medici par să fi înțeles jurământul lui Hipocrate ca pe un set de recomandări generale, nu obligații legale.

Potrivit procurorilor, medicii ATI ar fi redus intenționat dozele de noradrenalină – substanța care menține pacienții în viață – cu aceeași nonșalanță cu care un bucătar mai taie din sare. Dar nu pentru hipertensiune, ci pentru… eficiență operativă.

Conform unor interceptări din 2022, medicii le transmiteau asistentelor cine să fie și cine să nu fie resuscitat, potrivit TVR Info .

„Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora 17:30:46): Stop la pacientul D.S, s-au început manevrele de resuscitare

Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:10): pacientul D.S era iot și instabil nu? Să nu îi încurc

Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:22): Da. Noradrenalina. (emoticon de zâmbet n.r.)

Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:26): Moşul uscat. Hai să îl lăsăm

Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:33): Exact :))). Ok (emoticon de zâmbet n.r.)

Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:05): Stop la 17.30. Declarat la 18.15

Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:21): Ok

Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:54): Până predați tura, să trimiteți foile cu totul jos”, se arată într-o discuție a unui doctor cu o asistentă.

Medicii se enervau când un pacient era mai rezistent: „Nu mai scăpăm de ea”
Conform monitorizărilor, medicii se enervau când un pacient era mai rezistent, potrivit unor interceptări din 2023:

„Medicul P.V. (data 13.04.2023, ora: 23:32:25): Aoleu. Nu a murit? Te rog nu imi spune ca nora e pe 10. Ca mor (emoticon de râs n.r.). Am lasat o pe 1 de dimi

Asistenta C.M. (data 13.04.2023, ora: 23:32:48): Da. Dar e ambiţios

(…)

Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:00): Hey, bună seară, scuze

Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:01): Pacienta S.S. mai trăiește?

Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:07): Da …

Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:12): Mda … Aia e

Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:16): E încă pozitivă

Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:23): Nu mai scăpăm de ea

Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:27): Nu prea vă bucuraţi. E evoluție favorabilă (emoticon de zâmbet n.r.)”.

Medicul P.V. (data 15.05.2023, ora: 23:38:43): Păi (emoticon de râs n.r.) nici încolo, nici încoace, plutește.

În unele mesaje asistentele vorbesc direct despre modificarea dozelor de tratament:

Asistenta T.T. (18.05.2023): „A venit medicul M.M., a dat noradrenalină la 1 ml/h. Am închis ușa și am modificat rata (emoticoane de zâmbet n.r.)”.

Într-o altă discuție, din 2023, medici vorbesc despre gardă.
„Medicul M.A. (data 05.11.2023, ora: 18:16:35): Cum ți-e garda?

Medicul M.M. (data 05.11.2023, ora: 18:29:31): Ok, organizată așa. Și cu vibe bun

Medicul M.M. (data 05.11.2023, ora: 18:32:31): Toată lumea moare cu diagnostic complet

Medicul M.A. (data 05.11.2023, ora: 18:33:04): Fix acum voiam să-ți urez să o ții așa până dimineață”.

Medicii par să se laude cu numărul de decese
Într-o interceptare din 2024, medicii păreau că se bucură cu numărul de decese înregistrate.

„Medicul M.M. (dată 21.01.2024, ora: 10:00:53): Forță! Am început, 3 decese, 2 transferuri pe secție, facem curățenie și luăm.

Medicul P.M. (dată 21.01.2024, ora: 10:06:57): Oooo. Forţa maximă!”.

Într-un ton glumeț și cinic, medicii discută despre detubarea pacienților și golirea saloanelor.

„Medicul M.M. (data 25.01.2024, ora: 18:38:23): Faci şi nişte curăţenie? (emoticpn de râs n.r.)

Medicul M.A. (data 25.01.2024, ora: 18:38:32): Muţi pacienţi?

Medicul P.M. (data 25.01.2024, ora: 21:07:14): Ce facem noi 2 pe 6 oameni. Putem mai mult

Medicul M.M. (data 25.01.2024, ora: 21:07:20): Detubez eu tot, fii fără grijă, ne ajung (emoticon de râs n.r.)

Medicul M.A. (data 25.01.2024, ora: 21:07:23): Mai luați încă 4”.

Într-o altă discuție, un medic recunoaște că e „malefic” și că „s-a autodepășit”.

„Medicul M.M. (data 04.04.2024, ora: 14:15:02): Bă, nu știu dacă reușesc să fiu la fel de malefică (emoticon diavol n.r.) m-am autodepășit luna asta (emoticon râs n.r.)

Medicul P.M. (data 04.04.2024, ora: 14:19:47): Chiar da, fac admisii morţi urgent la generala”.

în aprilie 2024, o asistentă îi spunea unei infirmiere că unul dintre medici „acum bântuie prin saloane”, în timp ce infirmiera adaugă: „Este la vânătoare”.

Ce-i drept, e greu să mai pretinzi empatie de la un personal medical care vorbește despre pacienți ca despre genți de gunoi: „Detubez eu tot, fii fără grijă, ne ajung”. Dacă Kafka ar fi trăit azi în România, și-ar fi rescris opera în holul ATI-ului de la Pantelimon.

„Prin reducerea bruscă a dozelor de noradrenalină a fost declanșat astfel lanțul cauzal care a condus la decesul pacienților. În cursul procesului de acordare a îngrijirilor medicale, deși aveau reprezentarea faptului că decesul victimelor nu se va produce imediat, suspecții puteau interveni oricând pentru a salva viaţa victimei, însă nu au acționat de asemenea manieră”, arată procurorii.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Între timp, unul dintre avocați spune că „nu există nicio probă”. Sigur, în România, nici interceptările nu mai sunt probe – poate doar dacă sunt citite de un influencer în podcast. Așa că nu ne-ar mira ca totul să se încheie cu o amendă administrativă și cu mutarea vinovaților într-un alt spital. La Călărași, de exemplu – unde se practică medicina în stil pescăresc: cine scapă, e norocos; cine nu, intră la reanimare sau conservă.

A doua administrație a președintelui american Donald Trump are abia patru luni, dar deja se conturează o doctrină de politică externă. Și, la fel ca multe alte aspecte ale președinției sale, aceasta reprezintă o schimbare radicală față de trecut, scrie Richard Haass într-o analiză Project Syndicate .

<< Doctrinele joacă un rol important în politica externă americană. Prin Doctrina Monroe, anunțată în 1823, Statele Unite au afirmat că vor fi puterea preeminentă în emisfera vestică și că vor împiedica alte țări să stabilească poziții strategice competitive în regiune. La începutul Războiului Rece, Doctrina Truman promitea sprijinul SUA țărilor care luptau împotriva comunismului și subversiunii susținute de Uniunea Sovietică.

Mai recent, Doctrina Carter a semnalat că SUA nu vor rămâne pasive dacă o forță externă va încerca să preia controlul asupra regiunii bogate în petrol din Golful Persic. Doctrina Reagan a promis asistență forțelor și țărilor anticomuniste și antisovietice. Doctrina Libertății a lui George W. Bush, printre altele, a clarificat că nici teroriștii, nici cei care îi adăposteau nu vor fi feriti de atacuri.

Ceea ce au în comun aceste doctrine și altele este faptul că semnalează mai multor audiențe interesele critice ale SUA și ceea ce SUA este pregătită să facă pentru a le promova. Doctrinele au scopul de a liniști prietenii și aliații, de a descuraja dușmanii reali sau potențiali, de a mobiliza birocrația însărcinată cu probleme de securitate națională și de a educa publicul.

Deși nu a fost prezentată în mod explicit o doctrină Trump, una a început totuși să se contureze. Am putea să o numim doctrina „întoarce privirea” sau doctrina „nu e treaba noastră”.

Indiferent de denumire, doctrina semnalează că SUA nu vor mai încerca să influențeze sau să reacționeze la modul în care țările se comportă în interiorul granițelor lor. Administrația s-a abținut să-l critice pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru arestarea principalului său adversar politic, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru încercările repetate de a slăbi sistemul judiciar al țării, sau pe premierul ungar Viktor Orbán, care a subminat în mod constant instituțiile democratice din țara sa.

Deși Trump a criticat politica externă a președintelui rus Vladimir Putin și politica economică a președintelui chinez Xi Jinping, el nu a ridicat problema represiunii exercitate de acești lideri asupra propriului popor. Administrația Trump a redus sau a desființat multe dintre instrumentele utilizate de mult timp pentru promovarea societății civile și a mișcărilor democratice din întreaga lume, printre care Voice of America, Agenția pentru Dezvoltare Internațională și Fundația Națională pentru Democrație.

Cea mai apropiată exprimare publică a noii doctrine a avut loc în Arabia Saudită, pe 13 mai. Trump a vorbit cu admirație despre ceea ce a descris ca fiind marea transformare a acestei țări, adăugând că „nu a venit de la intervenționiștii occidentali … care vă dau lecții despre cum să trăiți și cum să vă conduceți propriile afaceri … În ultimii ani, prea mulți președinți americani au fost afectați de ideea că este datoria noastră să cercetăm sufletele liderilor străini și să folosim politica SUA pentru a le spăla păcatele”.

Acțiunile lui Trump, mai ales urmărirea acordurilor comerciale cu guverne autoritare din Golf și dincolo de acesta, subliniază importanța acestor cuvinte. Spre deosebire de Reagan, Carter, Bush, Barack Obama și Joe Biden, Trump a clarificat că SUA nu au niciun interes să promoveze drepturile omului și democrația, să se pronunțe împotriva abuzurilor autoritare și să facă presiuni pentru eliberarea disidenților politici.

Desigur, doctrina „mută-ți privirea” evită excesele care au caracterizat președinția lui Bush, când zelul pentru răspândirea democrației a dus la invazia costisitoare și nechibzuită a Irakului. De asemenea, aceasta facilitează colaborarea constructivă a SUA cu guverne care aplică politici interne care, în mod normal, ar constitui un obstacol în calea relațiilor comerciale sau a cooperării pe probleme bilaterale, regionale sau globale critice.

Dar dezavantajele noii abordări compensează aceste considerente. Doctrina Trump crește șansele ca guvernele înclinate în acest sens să intensifice represiunea internă și eforturile de subminare a democrației – o formă de guvernare asociată adesea nu doar cu o mai mare libertate personală, ci și cu piețe libere susținute de statul de drept și o politică externă mai puțin agresivă. De promovarea democrației beneficiază astfel investitorii americani și limitează riscul ca America să se afunde în conflicte externe costisitoare sau prelungite.

Doctrina Trump îndepărtează, de asemenea, SUA de mulți dintre prietenii și aliații săi tradiționali, dintre care majoritatea, nu întâmplător, sunt democrații. O astfel de înstrăinare acționează împotriva influenței americane.

Cu toate acestea, capacitatea SUA de a conduce o politică externă care să sprijine libertatea în străinătate depinde în mare măsură de disponibilitatea sa de a practica ceea ce predică. Nicio țară nu poate vorbi fără să acționeze, iar încălcarea de către administrația Trump a multor norme și practici care susțin democrația ar submina capacitatea sa de a o promova în altă parte, dacă ar fi dispusă să o facă.

Nicio doctrină nu este pe deplin coerentă – în timpul Războiului Rece, SUA au susținut adesea anticomuniști care erau orice altceva decât democrați – iar doctrina lui Trump nu face excepție. Există o tendință egoistă, de dreapta. Administrația sa a criticat guvernele europene și și-a exprimat clar preferința pentru forțele de extremă dreapta, inclusiv pentru naționalistul Karol Nawrocki, care a câștigat președinția Poloniei. În ciuda reducerii implicării externe a Americii, Trump a dus și o campanie împotriva Groenlandei și Canadei.

Dar acestea sunt excepții. Ideea centrală a doctrinei Trump – de a nu permite comportamentului antidemocratic să stea în calea afacerilor – este clară.

Multă vreme, SUA au căutat să schimbe lumea, enervând pe unii și inspirând pe alții. Acele vremuri au apus, în unele privințe în bine, dar în mare parte în rău. SUA s-au schimbat. Încep să semene cu multe dintre țările și guvernele pe care le criticau odinioară. Este pe atât de tragic pe cât este de ironic. >>

Nu este clar dacă această doctrină va duce la o lume mai stabilă sau mai haotică. Dar un lucru e sigur: în Trump 2.0, politica externă nu mai are suflet, ci doar portofel. Și dacă vrei să fii partener strategic al SUA, uită de drepturile omului – și nu uita să plătești în avans.

Washington — Într-un moment care parcă a sărit direct dintr-un episod de reality show de la WWE, miliardarul Elon Musk și secretarul Trezoreriei Scott Bessent s-au ales cu o mică „rundă de dialog” pe holurile Casei Albe. Fostul consilier prezidențial Steve Bannon ne-a povestit cu lux de amănunte, iar Donald Trump a avut doar o reacție fermă: „E prea mult, băieți, prea mult!”

Se pare că discuția despre bugetul SUA s-a transformat rapid într-o competiție de forță. Musk, care probabil voia să testeze dacă se pot face „tunuri financiare” cu pumnii, l-a împins pe Bessent. La rândul său, secretarul Trezoreriei nu s-a lăsat mai prejos și i-a aplicat un pumn — cam ca atunci când cineva îți amintește că încă nu ți-ai plătit datoriile.

Spectacolul a continuat până în biroul consilierului pentru securitate națională, unde alți membri ai echipei au intervenit pentru a-i despărți pe cei doi „eroi” ai luptei politice. Musk a fost apoi „gentil” escortat afară din Aripa de Vest, probabil spre o sală de conferințe unde să-și exerseze discursurile spațiale.

Șeful Trezoreriei a ținut să precizeze că Trump, mare fan al dramei, a fost „100% de partea lui Bessent” – ceea ce probabil înseamnă că Trump are un nou campion preferat în luptele de coridor.

Și ca să nu vă gândiți că a fost o bătaie obișnuită, portalul Axios a descris scena drept „un spectacol WWE”, pentru că, nu-i așa, politica americană e cel mai bun show din oraș.

Până la urmă, ce poate fi mai normal decât să ai un miliardar și un secretar de stat care se dau în pumni pentru câteva trilione de dolari? În vremuri turbulente, măcar noi avem spectacol.

Situația de pe frontul ucrainean atinge un nou nivel de pericol după ce Ucraina a lovit un element esențial din triada nucleară rusă – o acțiune fără precedent, considerată de fostul ofițer de intelligence român, comandorul Sandu Valentin Mateiu, drept o „escaladare majoră”, una care „îi oferă lui Putin acoperirea doctrinară pentru a răspunde nuclear”.

Într-un interviu acordat News.ro, Mateiu avertizează că, deși o ripostă nucleară este improbabilă, Rusia ar putea executa o lovitură precisă asupra Kievului, utilizând rachete Iskander-M, într-o tentativă de „decapitare” a conducerii ucrainene.

🛩️ Zeci de bombardiere rusești distruse
Ucrainenii au reușit distrugerea a aproximativ 40 de bombardiere strategice, între care Tu-95, Tu-22 și chiar aparate A-50 AWACS. Potrivit sursei, această operațiune a fost, cel mai probabil, ținută secretă față de americani pentru a evita blocarea ei.

„Putin e obligat să escaladeze. Superputerea nucleară a fost lovită în inima doctrinei sale militare și nu poate ascunde asta, chiar dacă Kremlinul încearcă să minimalizeze impactul”, declară Mateiu.

🧨 Ținte posibile: Kiev, barajele de pe Nipru, infrastructura critică
Comandorul atrage atenția asupra riscului unor atacuri devastatoare asupra barajelor de pe Nipru – tactică folosită și în Al Doilea Război Mondial – sau asupra capitalei Kiev, unde rușii ar putea viza inclusiv președintele Zelenski.

🧭 Strategia Rusiei: ofensivă totală până în 2026
În paralel, trupele Moscovei au pătruns pentru prima oară în regiunea Dnipropetrovsk, extinzând ofensiva dincolo de Donbas. Obiectivul pe termen lung: cucerirea întregii Novorossii, inclusiv Odesa, pentru a „bloca ieșirea Ucrainei la mare” și a o transforma într-un stat izolat, dependent de sprijinul occidental.

🇷🇺 Rubla – cea mai performantă monedă din lume în 2025!
Pe plan economic, Rusia surprinde cu o evoluție spectaculoasă a rublei, care a devenit, potrivit Bank of America, cea mai performantă monedă globală în 2025, în ciuda războiului și sancțiunilor occidentale. Avansul? Peste 40%. Factorii: dobânzi uriașe, controale valutare stricte și speranțele privind o mediere a păcii de către președintele Donald Trump.

💬 Comandor Mateiu avertizează:
„Loviturile nu se vor opri aici. Ucraina trebuie să se aștepte la represalii dure. Iar dacă Ucraina pierde Odesa, pierde și statutul de putere strategică în regiune. Novorossia e mai mult decât o obsesie rusă – e obiectivul-cheie al acestui război.”

Sunt într-o pasă proastă după două AVC-uri, când m-am întins la vorbă cu Bărbosul vreo zece, minute și am ajuns, grație și unor vecini săritori într-o pătură, apoi într-o ambulanță la spital. Mai întâi la secția ATI unde am văzut pe propria piele ce înseamnă să ai sondă și o pungă cu urină pe care am târât-o după mine ceva timp. M-au mutat la Diabet unde saloanele erau pline, iar unii bolnavi aduși din toate localitățile județului. Mulți pierduseră o parte din creier și acționau ca atare. I-am băgat în seamă doar pe așa-zișii normali, deși mulți erau escroci și veniseră să adune sticle de plastic goale pentru că nu se puteau lipsi de pachetul de țigări Camel blond de 250 lei, completat cu ce furau din frigdere din mâncarea adusă de acasă de rudele primilor. Mă așteaptă noi hopuri, dar cu Dumnezeu înainte le voi trece. Reînvăț să scriu deși nimeresc tastele cu greutate. Nici în politica momentului nu este altfel. Sunt multe chestiuni care-mi dau cu virgulă. Mucuțor Supozitor pus de servicii pare din ce în ce mai nesigur și dator vândut păpușarilor din spatele său. România nu e a celor care țipă mai tare. România e a celor care o construiesc, pas cu pas, generație după generație. Pentru dezvoltare, locuri de muncă, bunăstare și siguranța românilor, cu respectarea regulilor de mediu și cu bun simț. Zi după zi. Înainte, împreună. Secretul? Voi, cei care ne citiți mai ales printre rânduri și-mi dați dreptate barem în gând căci ați ajuns s-o faceți asta nu deschis. Vă mulțumim tuturor și vă promitem că vom continua să ținem sus treaba bună! În ziua alegerilor lumea a ieșit în stradă și strigă „NICUȘOR! NICUȘOR!”.

Unii plâng de bucurie. Alții au un zâmbet care unește cele două urechi. Mulți, pentru prima dată după un an, au găsit resurse să spere din nou. Cum ar fi lumea asta dacă nu ar exista cei doi poli care o mențin într-un echilibru (uneori fragil) dar echilibru? l-au la întâmplare: Binele și răul; prostul și deșteptul; frumosul și urâtul; părinți buni și mai puțin buni, copii buni și mai puțin buni, fericiți, nefericiți.Exemplele pot continua….Cum am deosebi unele de altele dacă totul ar exista într-un singur sens? Democrația? Da, acel circ nobil în care geniul trebuie să-și ceară scuze că respiră același aer cu prostul vorbitor. Un sistem magnific prin care toți au dreptul la opinie, dar unii n-au nicio obligație față de gândire. Și totuși, o prefer dictaturii turmelor care latră pe rețele și urlă la vot ca la meci. Se vor sufoca în propriul ecou, dar până atunci… ne rămâne sarcasmul – ultima formă de igienă mentală. Fiat lux? Da. Dar mai întâi, stingeți reflectorul pe influenceri… Si, daca “prostimea” de 35 de ani mănâncă doar promisiuni în loc de pizza, nu contează dacă e mare sau mică, se pune? Cand va vedea “prostimea” ca pizza de care vorbea domnul președinte este doar o simplă holograma care nu ține de foame și trebuie să o și plătească, atunci să te ții. Numai că romanii sunt cea mai naiva natie, pentru ei orice zboara se mănâncă și, vor plati ca în carciumile romanesti, o nota de plata care va contine tot ce își imagineaza carciumarii și vor mai da si ciubuc în procent de 1000% ca sa nu fie zgarie branza.

Mă uit la imagini și primesc o notificare de la creier: „Vezi folderul 2014!”. Îl deschid ușor, că nu i-am pus parolă.

Primul fișier e video: Klaus Iohannis în mijlocul mulțimii. „IOHANNIS! IOHANNIS!”. Sper că n-ați uitat. Țara era în picioare, ca duminică noapte. Internetul a explodat. Ne îmbrățișam pe unde ne prindeam. Învinsesem „ciuma roșie”! Și apoi… ne-am așezat. Și-am așteptat. Și-am tot așteptat să se întâmple ceva. ORICE. Să se dea drumul la „România lucrului bine făcut”. Și-am așteptat, și-am așteptat. Și-am tot așteptat. Și… nimic. 10 ani de sfidare, aroganță și-o țară lăsată praf. Asta am primit după „IOHANNIS! IOHANNIS!”

Ne-am culcat pe-o ureche și am uitat că schimbarea nu se deleagă. Se construiește. În fiecare zi.

L-am votat pe Klaus Iohannis. De două ori. Și mi-am luat-o, ca mulți alții. Și când treci printr-un viol colectiv, nu doar că nu mai pui botul așa ușor, nu-l mai pui deloc.

Acum, l-am votat pe Nicușor Dan. Chiar cred că e un om onest, bine intenționat. DAR am ZERO așteptări de la noul președinte al României. ZERO! Nu pentru că-l consider incapabil. Ci pentru că, între timp, am învățat să nu mă mai îndrăgostesc de politicieni. Dragostea e oarbă. Iar noi avem nevoie să vedem foarte clar.

Am mai scris asta și o repet, pentru că lovește fix unde trebuie: NIMENI nu ne va salva! Nici Nicușor. Nici vreun alt nume. Nu va veni nimeni cu o baghetă magică și va spune: „PUF! Sunteți salvați!”

Așteptăm de 35 de ani un salvator în costum care să ne vindece de traumele transgeneraționale. În loc să ne reparăm noi, individual, am delegat salvarea colectivă unor oameni simpli, ca mine și ca tine.

Sper că nu trăiți cu impresia că cei care au condus țara în ultimii 35 de ani sunt niște speciali. Nu, sunt niște oportuniști care au știut să profite de contexte. Atât. Niște oameni care n-au fost în stare să se repare ei pe ei, d-apoi să salveze o nație. E ca și cum te-ai duce la mecanicul auto să te opereze pe creier. În tot procesul ăsta de delegare a salvării, ne-am spart oglinzile și nu ne mai vedem așa cum suntem. Realist. Obiectiv. Nu textele din broșurile turistice, care spun că „românii sunt un popor bun, ospitalier, tolerant”. Așa că, hai să ne uităm în ochii noștri. Atunci, scuză-mă că te deranjez, dar n-ai votat, boss. Ai bifat o iluzie. Pentru că nu contează pe cine pui ștampila, dacă nu o pui și pe tine. Dacă nu te schimbi. Dacă nu înveți. Dacă nu evoluezi. Dacă nu te salvezi. Oricât de tare ar fi Nicușor Dan, el n-o să poată fi un om mai bun în locul tău. Nu va putea fi un cetățean mai bun în locul tău. Nicușor Dan va trebui să lucreze cu „materialul clientului”. Iar „clientul” suntem noi. Clientul e poporul. Zero așteptări. Și tocmai de-aia, un spațiu uriaș pentru surpriză.

Deci, domnule președinte Nicușor Dan, am zero așteptări de la dumneavoastră! Nu e o ofensă. E o eliberare. Pentru că, dacă pornim de la zero, aveți tot spațiul din lume să ne surprindeți. Și sper să o faceți. Dar, între timp, fiecare dintre noi are de lucru. Pentru că România nu e un proiect de campanie electorală. România e o treabă de zi cu zi. Urmarind ce se intampla astazi, la cum reactioneaza generatiile mai tinere, care n-au nici o apasare in a-si rezolva doar bunastarea pe moment, eventual sa o multiplice prin implicari politice, ma bate gandul ca de-ai nostri, astia mai visatori sau idealisti, nu mai au cautare, sunt perimati. Tot contabilizez de o vreme constatari amare.

Oamenii daca au avut incredere, ca se face ceva spre binele semenilor si nu in interes personal, au sponsorizat la greu. Am ajuns sa spun ca, trebuie sa fii mai prost decat permite legea, sa intervii. Parca exista o placere diabolica sa se distruga ceea ce a facut un om, pur si simplu sa i se stearga urma. Uite asa mi-am dat seama ca generatiile astea mai tinere de acum, ce functioneaza pe principiul…..apuca (pentru tine) si fugi, sunt mai linistite decat fraierii de expirati visatori.

In concluzie, nimeni nu-i de inlocuit……dar uneori ….chiar mai multe persoane nu sunt suficiente de a inlocui una singura.

Mă bat însă în continuare cu morile de vînt din cauza celor care mi-au pus bețe în roate, Am nevoie să râd când mă duc la un spectacol. Râsul la mine e o curățare. E o izbândă. E o victorie asupra durerii.

Securitatea si-a luat tara inapoi. O pierduse pentru cateva luni, dar Securitatea mereu invinge. Convingand Poporul – partea de popor “buna”, “desteapta”, “rationala”. Bravo lui Coldea si Pahontu! Sunt mari maestri ai remontadei, nimeni nu mai poate tagadui talentul lor special de supravietuitori.

Stergeti-va la gură de toată bucuria sau tristețea si nu mai fiti ipocriti.

Vinovatul pentru tot ce s-a intamplat in ultimii 36 de ani este poporul. Adica noi. Unii, ca mine, am mai zbierat, ne-am mai pisat contra vantului. Dar cei mai multi dintre voi, nu. ND Vai, de mama lui, baiatul ala nu e in stare sa isi faca curat in apartament o Românie pe persoană fizică cred că este cea mai bună acum pentru starea mea morală și mentală.

Victor Ponta nu a inteles asta, acum ca se iubeste cu o clujeanca.

Schimbarea nu se deleagă. Se construiește. În fiecare zi.

Am învățat să nu mă mai îndrăgostesc de politicieni. Dragostea e oarbă. Iar noi avem nevoie să vedem foarte clar.

Sistemul e închis, opac și impenetrabil. Dar ei zburdă pe picioare.

Simt fușereala în mine. Nici la Simion nu am găsit ceva demn de votat. Nu m-am putut identifica cu valorile lui spoite în grabă. M-am izbit de un neoliberal conservator rigid, intolerant și rece. N-am avut cu cine discuta în campania asta. Mi-am mai luat și muie de la prieteni, ca de obicei. Pentru că e simplu să vorbești cu autoritate când habar nu ai în ce hal se poate trăi în țara asta. E frumos să ai înalte idealuri când tu ești bine și restul pot să moară din partea ta. E simplu să acuzi de rea intenție și de primitivism, când tot ce faci toată ziua este să-ți muți curul, din cafenea, pe scaunul de la birou și invers. Am stat și eu pe scaunele alea și știu cât e de confortabil. Este simplu când nu trebuie să iei o pauză și să tragi aer în piept, cu frică, pentru că nu știi ce s-a mai tăiat azi. Intri în cabinet și-ți spune doctorul: asta costă atât, mai nou nu pot să-ți mai dau pe rețetă, du-te și descurcă-te cum poți, că eu nu te mai pot ajuta. Nu știi niciodată cât o să te mai coste demnitatea sau bărbăția luna viitoare. Cât o să mai reziști până cazi de tot într-o condiție umilitoare din care ceilalți te vor judeca drept o putoare imbecilă care nu vrea să-și depășească condiția. Un idiot util care merită dezgustul societății frumoase și libere.

Recunosc că mi-e greu să fiu mereu obiectiv, să văd lumea în albastru cu steluțe galbene, de pe un coridor scorojit de spital în care personalul mă tratează cu indiferență. Mi-e greu să mă păstrez lucid când cei din jur mă critică pentru că trag țara în jos. Atunci când trebuie să aștept trei ore pe un scaun ruginit, lângă un tomberon deasupra căruia mă întâmpină falnic semnul de proiect european, pe un perete care stă să cadă.

Cât am muncit și am fost în putere am plătit la stat de zeci de ori mai mult decât profesorașii ăștia de democrație care trăiesc din păreri plătite de la buget. Mi-e cam scârbă de lecții de democrație și capitalism din partea unor asistați de lux cărora le este frică să cerșească cu demnitate pe trotuar și preferă să apere sistemul care îi hrănește. Mie scârbă de cumetriile lor de luptători pentru civism care trag pentru contracte după alegeri. Mi-e silă să votez mereu cu călăul, de frica altui călău. Încerc să rămân lucid pe sub furia asta care mocnește și mă încleștează în ghearele ei câteodată.

Îmi dau seama că nu-i vina tinerilor, a europenilor, a lui Trump sau a Ursulei personal. E vina alor noștri de la putere. Aceeași clică pricepută care se fofilează mereu pe coridoare și face rotația cadrelor la fiecare ciclu electoral. A scăpat și de data asta ca prin urechile acului. Toată protipendada a făcut pavăză în calea ei. Nu sunt răzbunător. Nu am în mine asta, nu vreau să fac rău nimănui, dar sunt sătul să fiu identificat mereu ca dușmanul. Am încercat să mă mențin obiectiv, cu un succes îndoielnic. De data asta nu am putut vota. Nu urma să ofer eu legitimitate unor facțiuni politice care mă batjocoresc zilnic și caută să se scape de mine. Între lehamite și impostură nu aveam de ales. Nu urma să le ofer satisfacție nici amicilor care nu văd niciodată viața de dincolo de ei. Sub ploaia lor de înjurături încăpeam și eu, conjunctural. Nici nu i-a interesat. Nu s-au oprit să se întrebe.

Cu mine, ca cetățean, ca suferind în țara asta, nu s-a discutat decât în termenii binecunoscuți: amenințări, șantaj, cenzură, acuzații și calomnii. După cât am contribuit de-a lungul vieții, nu cred că ceream foarte mult. Un minim de respect.

Am fost tratat cu unfriend, atât de către sistem, cât și de societatea civilă. Înțeleg că trebuie să alegem mereu ”calea cea bună”. Să mai las de la mine și să-mi accept condiția de generație de sacrificiu. Trebuie să fim mai buni… Dar de câte ori ar trebui să mă întorc tot eu ca să-mi îmbrățișez călăii și calomniatorii? De câte ori să întorc obrazul ca să-mi poată fi scuipat cu eleganță? Nu și de data asta. Poate data viitoare. Suspectez că vor mai avea nevoie de mine. o paid

Din fericire, avem suficienți oameni decenți în țara asta.

Îi salutăm pe românii care știu să tacă atunci când toată lumea simte nevoia să exprime o părere despre un subiect. Dreptul la tăcere e la fel de important ca dreptul la opinie.

Îi salutăm pe românii care au tratat cu decență tragedia de la Salina Praid și s-au implicat activ, fiecare cum a putut, cum a știut. Dincolo de celebra incompetență a autorităților și a responsabililor care trebuie să plătească (ceva îmi spune că iar vor scăpa adevărații responsabili), rămân oamenii care au întins o mână. Cu decență.

Îi salutăm pe românii care au tratat cu decență cazul tinerei împușcate. Am văzut, din nou, învinovățirea victimei. Am văzut reacții halucinante. Am văzut deraieri de la umanitate.

Ăsta era un moment bun de a exersa dreptul la tăcere, dacă n-ai nimic constructiv de adăugat și din cuvintele tale curge ură. Din fericire, am văzut și reacții decente. Unele au readus în discuție violența împotriva femeilor, una dintre marile boli ale acestui popor. Pe astfel de subiecte nu trebuie să tăcem niciodată!

Îi salutăm pe cei care, deși ar putea urla, aleg să repare. Pe cei care nu cer like-uri pentru gesturile lor, pentru că le fac oricum. Pentru că e o formă de umanitate, nu de validare. Românii care nu se bat cu pumnul în piept că au donat, ajutat, salvat, pentru că nu vor ca fapta lor să fie despre ei.

Îi salutăm pe românii care nu fac bine ca pe o datorie, ci pentru că asta sunt: oameni buni.

Îi salutăm pe românii care pun umărul la stoparea răului. Fie că vorbim de presă, de implicare civică, de folosirea influenței din online sau de orice altă acțiune care ne scoate din întuneric la lumină.

Îi salutăm pe românii care nu se grăbesc să umilească pe cineva ca să-și valideze superioritatea. Pe cei care înțeleg că o greșeală nu anulează un om. Că a fi decent nu înseamnă a fi slab, ci a fi puternic în moduri neînțelese într-o societate dezbinată. O forță care nu strivește, ci susține.

Îi salutăm pe românii care cresc copii pe care-i învață doar iubirea, nu și ura. Pe cei care opresc lanțul umilinței acolo unde începe: în familie, în glumele despre femei, despre minorități etnice sau sexuale, despre persoanele cu dizabilități, despre „săraci”, în înjurăturile aruncate „la mișto”, în felul în care ne vorbim unii altora.

Îi salutăm pe românii care nu închid ochii, dar nici nu aruncă cu piatra. Care nu sunt sfinți, dar nici hiene. Pe cei care își păstrează omenia, chiar și când în jur e beznă morală.

Îi salutăm pe toți românii decenți. Pe toți românii buni. Pe toți românii care nu așteaptă să-i salveze cineva, ci sunt ei salvarea, fiecare în bucățica lui de Românie.

Pentru că pamfletele mele nu sunt doar despre poveștile uitate ale trecutului.

E și despre oamenii nevăzuți ai prezentului. Cei care nu cer nimic, dar țin în picioare ceea ce încă funcționează în țara asta. Decența e o formă de curaj. Poate cea mai rară. Poate fi și cea mai românească.

Cu plecăciune, Pompiliu Comșa

Ne Paște cineva

Bomba vine la tine. Mai ales dacă e de presă.

Am scris un mic tratat de uitare.

Ce nu știm nu ne doare, dar nici nu se vindecă.

Învață să fii înțelept din greșelile altora.

Nimeni nu știe mai bine ca grasul ce simte un gras.

Moș Sictir