De treizeci și ceva de ani, mergem la alegeri, ca la chioșcul loto-prono de după colț.Poate tragem lozul câștigător…mai ales că ni s-a zbătut ochiul stâng.

Nu?… Și tragem și…după o vreme ni se zbate stomacul de foame.

Dacă aruncăm o privire în urmă și îi adunăm imaginar pe toți cei pe care ,,i-am tras” nici nouă nu ne vine a crede ce adunătură de ciumeți am putut alege.

Doamne , oare chiar atât de proști am putut să fim?

Mde… totuși,,ezistă o explicație”!

…Nu alegi ce-ți place ție…doar ce-i OK pentru UE!

… Că până la urne candidații se tot cern și vântură!

Eu sunt mic, nu știu nimic! Corect!

Dar măcar poți să-ți tai unghiuțele să nu mai zgârâi brânza degeaba cu ele!

În timp ce în Cluj-Napoca sunt semnalate situații în care persoane sunt legitimate sau chiar reținute fără un motiv real, autoritățile invocând presupuse riscuri sau intenții care, potrivit celor vizați, nu există în fapt, intervențiile în cazuri concrete par să fie tratate cu superficialitate.

Un astfel de exemplu este reclamat de un clujean care susține că două haine de iarnă pentru copii, alături de fulare și căciuli** -au fost furate din magazinul Decathlon din centrul comercial Vivo Cluj-Napoca. Incidentul ar fi avut loc miercuri seara, în jurul orei 18:46, în zona cabinelor de probă.

„Am constatat dispariția a două haine de iarnă pentru copii, cu fularele și căciulile aferente, lăsate temporar într-o zonă a magazinului, la cabinele de probă”, afirmă bărbatul într-o sesizare transmisă conducerii magazinului.

Acesta spune că a solicitat imediat sprijinul personalului și verificarea camerelor de supraveghere, însă i s-a comunicat că imaginile nu sunt stocate, ceea ce ar face imposibilă orice verificare ulterioară.

„Mi s-a spus că nu se pot verifica imaginile. În aceste condiții, pare că ar fi liber la furat”, susține clujeanul.

Bărbatul afirmă că a prezentat dovezi clare că articolele îi aparțineau – bonuri fiscale și fotografii cu copiii săi purtând hainele respective – însă fără rezultat.

În reclamația sa, acesta invocă cadrul legal european și național privind supravegherea video în spațiile comerciale, subliniind că GDPR și Legea nr. 190/2018 permit stocarea imaginilor pentru perioade limitate, tocmai pentru a permite investigarea unor incidente precum furturile.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 600 de lei, o sumă foarte modestă raportat la alte dosare, dar care reprezintă totusi o pierdere pentru o familie obișnuită.

Cazul ridică semne de întrebare serioase: de ce, atunci când există fapte concrete, chiar dacă prejudiciul este relativ mic, reacția instituțională este minimă, în timp ce în alte situații se invocă riscuri sau intenții ipotetice pentru a justifica intervenții ferme ???

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj anunță o investiție majoră în infrastructura destinată tratamentului pacientului critic cu afecțiuni vasculare cerebrale, un proiect prezentat drept un pas important pentru medicina românească. Anunțul vine însă într-un context grav, marcat de ani de deficiențe sistemice, erori medicale și o utilizare ineficientă a banului public, suportată integral de statul român.

Potrivit evaluărilor din sistemul sanitar, fiecare caz de pacient tratat necorespunzător a generat costuri suplimentare de ordinul miilor de euro, bani decontați prin CNAS, pentru spitalizări prelungite, tratamente corective și complicații care puteau fi evitate. În final, nota de plată nu a fost achitată nici de managementul spitalului, nici de cei responsabili de actul medical, ci de contribuabilul român.

Curtea de Conturi a semnalat în repetate rânduri disfuncționalități grave în sistemul sanitar, inclusiv lipsa unor mecanisme reale de control al performanței și al calității actului medical. Cu toate acestea, realitatea din teren arată că medici cu competențe discutabile continuă să fie promovați sau menținuți în funcții-cheie, în timp ce criteriul meritului profesional rămâne, de multe ori, pur formal.

În acest context, investiția anunțată ridică o întrebare legitimă: poate fi reformat un sistem care refuză să se curețe din interior? Tehnologia modernă și fondurile publice nu pot compensa incompetența, lipsa de responsabilitate și protecția de castă care au afectat ani la rând sistemul medical românesc.

Fără o reformă reală – care să includă evaluări corecte, răspundere pentru erori și oprirea promovărilor pe criterii netransparente – există riscul ca această investiție să devină încă un proiect bifat pe hârtie, în timp ce pacienții și statul continuă să plătească prețul.

Declarațiile făcute de Crin Bologa, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție în perioada 2020–2023, scot la iveală mecanismele prin care independența Justiției din România ar fi fost erodată sistematic, prin modificări legislative opace și printr-un pact tacit între politicieni, grupuri de interese și segmente din sistemul judiciar.

Afirmațiile au fost făcute vineri, 16 ianuarie, la Cluj-Napoca, în cadrul unei dezbateri organizate de Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), eveniment moderat de profesorul Corneliu Bjola, la care au participat și foștii judecători Andreea Chiș și Cristi Dănileț. Dezbaterea a avut loc chiar în ziua în care Curtea Constituțională a României a amânat pentru a patra oară pronunțarea asupra pensiilor speciale ale magistraților.

„Centre de reflecție” și modificări legislative în afara dezbaterii publice

În intervenția sa, Crin Bologa a descris, cu precizia unui investigator, etapele care au dus la ceea ce el numește un „pact de neagresiune” între puterea politică și puterea judecătorească, în detrimentul interesului public.

Potrivit fostului procuror-șef DNA, atât în 2016, cât și în 2022, legile Justiției au fost modificate în mod netransparent, în afara procedurilor normale de consultare publică, în așa-numite „centre de reflecție” – structuri informale în care ar fi participat magistrați, politicieni și oameni de afaceri.

„A existat un efort coordonat de a subordona instituții independente unor interese de grup”, a declarat Bologa, susținând că scopul acestor întâlniri era „ștergerea trecutului dosarelor instrumentate și blocarea funcționării Justiției”.

Prescripția, un mecanism „toxic”

Fostul șef al DNA a oferit și un exemplu concret privind efectele legislative nocive asupra luptei anticorupție, referindu-se la modul în care este calculată prescripția în cazul infracțiunilor de luare de mită.

El a descris situația tipică a contractelor mari de infrastructură, unde mita este pretinsă la început, dar banii sunt primiți în tranșe, pe parcursul mai multor ani. Chiar dacă procurorii surprind ulterior un flagrant, prescripția se calculează de la momentul inițial al pretinderii mitei, nu de la momentul dovedit al primirii efective a banilor.

„Nu mai are nicio importanță fapta dovedită prin flagrant”, a subliniat Bologa, arătând cum acest mecanism golește de conținut instrumentele de anchetă, lucru grav.

Mesaje pe telefon înainte de vot

Crin Bologa a relatat că, în 2022, cu puțin timp înainte de adoptarea pachetului legislativ privind Justiția – prezentat public ca necesar pentru ridicarea MCV –, a avut discuții cu parlamentari din mai multe partide, avertizându-i asupra riscurilor grave pe care le implicau noile prevederi.

Deși, în cadrul Comisiei Juridice, părea că argumentele sale sunt înțelese, rezultatul final era invariabil același.

„Când venea momentul votului, membrii comisiei primeau un mesaj pe telefon și se vota cu totul altceva”, a afirmat fostul procuror-șef DNA.

Audiență la Palatul Cotroceni

Exasperat de lipsa de reacție a liderilor politici și de ignorarea avertismentelor venite din partea profesioniștilor din sistemul judiciar, Crin Bologa a decis să solicite o întrevedere cu președintele României de la acel moment, Klaus Iohannis.

„Am fost la Palatul Cotroceni. I-am explicat tot ceea ce se întâmplă. Mi s-a spus că oamenii politici au nevoie de liniște, indiferent ce se întâmplă. Vă spun doar ceea ce poate fi dovedit”, a declarat Bologa în fața audienței.

Afirmația, atribuită direct președintelui în funcție la acel moment, ridică semne de întrebare majore cu privire la rolul jucat de instituția prezidențială în contextul modificărilor legislative care au slăbit capacitatea statului de a combate corupția la nivel înalt.

Un moment de ruptură pentru statul de drept

La scurt timp după adoptarea noilor legi ale Justiției, Comisia Europeană a publicat ultimul raport MCV, iar ulterior monitorizarea sistemului judiciar din România a fost ridicată oficial. Potrivit lui Crin Bologa, acesta a fost momentul în care degradarea statului de drept a devenit accelerată.

„Instituțiile statului cu atribuții în apărarea democrației au susținut numirea unor persoane incompetente și șantajabile”, a mai spus fostul procuror-șef DNA.

În opinia sa, efectele acestui regres nu au fost doar juridice, ci și politice și de securitate națională. Faptul că un candidat perceput ca fiind favorabil intereselor Kremlinului a fost aproape de a ajunge președinte al României în noiembrie 2024 este, în viziunea lui Bologa, consecința directă a slăbirii instituțiilor și a instaurării impunității pentru elitele politice și economice.

Deși au existat și anterior informații neoficiale despre existența unui pact între politicieni influenți, grupuri de interese și segmente din Justiție, declarațiile publice ale unui fost procuror-șef DNA, care indică inclusiv rolul președintelui României, reprezintă un moment de maximă gravitate.

Ele ridică întrebări fundamentale despre responsabilitatea instituțională, despre modul în care a fost sacrificată lupta anticorupție și despre prețul plătit de cetățeni pentru „liniștea” clasei politice.

Hai să vorbim clar: CSM nu e deasupra legii, dar uneori se comportă ca atare. Plângeri, contestații, sesizări – toate trimise înapoi fără motiv, respinse pe motiv „nu se poate”, iar victimele rămân **blocate într-o capcană legală**, între prescripție și incompetența instituțională.

1. Constituția și legea 317/2004 – nu doar pentru decor

**Art. 16, alin. 1**: „Toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice.” Dacă CSM ar fi respectat legea, victimele ar fi protejate, iar privilegiile și întârzierile nu ar transforma prescripția într-un scut pentru făptuitor.

**Art. 132 și 134 Constituție** + **Legea 317/2004, art. 12, 13, 28, 31, 51**: CSM trebuie să garanteze **independența justiției** și să examineze sesizările și plângerile **efectiv și motivat**. Ce fac unii membri ai CSM? Întorc hârtia cu fața în jos, amânând fără motiv, ignorând victimele și favorizând făptuitorii.

–

2. Prescripția – instrument de drept sau scut pentru infractori?

Articolele Codului Penal privind **prescripția răspunderii penale** au sens doar dacă statul își face treaba. Când CSM nu-și respectă atribuțiile, prescripția devine **arma preferată a infractorului**, iar victima e prinsă în capcana procedurală.

* Ai fost jefuit, escrocat sau abuzat?

* Statul se uită la ceas, CSM tergiversează, iar după 5-6 ani, „hopa!”, prescripția a lovit.

Victima rămâne cu paguba, făptuitorul râde. **Cine greșește? Instituția. Nu legea. Nu judecătorul individual. Instituția care refuză să-și facă treaba.**

Și ca să fie clar: poți avea un judecător care **îți transmite prin purtătorul de cuvânt** că „judecătorul răspunde doar în fața lui Dumnezeu”. Foarte frumos, dar **în fața legii și a Constituției răspunde statului, cetățenilor și normelor legale**, nu doar divinității. Că altfel, victimele rămân pradă arbitrarului și prescripției.

–

3. Jurisprudență și standarde

* **CCR, Decizia nr. 405/2019**: „Independența magistraților trebuie garantată efectiv. Orice tergiversare sau refuz nejustificat constituie încălcare a Constituției.”

* **CEDO, Cauza *Tănase vs. România*, 2010**: statul trebuie să asigure **căi de atac efective**. Lipsa acțiunii de către CSM înseamnă **încălcarea art. 6 CEDO**.

Deci nu e doar părere: există norme și jurisprudență care arată clar că **CSM poate fi tras la răspundere pentru inactivitate**.

–

4. Egalitatea în fața legii – doar pe hârtie?

Art. 16 Constituție: „Toți cetățenii sunt egali în fața legii.” Încercăm să aplicăm asta în România? CSM spune: „Nu chiar. Noi avem privilegii, victimele să aștepte.”

* Plângeri fără motiv respinse → victime ignorate

* Prescripție favorizând făptuitorul → statul complice

* Abuz procedural → drepturile fundamentale călcate în picioare

Rezultatul? **Victimele plătesc, făptuitorii câștigă**, iar statul de drept se duce pe apa Sâmbetei.

–

5. Ce e de făcut – nu e doar teorie

1. **Contencios administrativ** – verificarea legalității deciziilor CSM.

Te duci la Contencios administrativ să verifici legalitatea unei decizii a CSM. Legea prevede acest drept. Excelent. Dar realitatea e alta:

CSM respinge plângerea fără motiv,

sau o trimite înapoi la petent, fără explicații,

și victima rămâne blocată, într-un cerc procedural vicios.

Rezultatul: dreptul la căi de atac efective, garantat de Legea 317/2004 și art. 16 Constituție, este anulat prin practică instituțională.

Și să fim clari: nu e vorba de un caz izolat.

2. **Sesizare la Avocatul Poporului** – pentru încălcarea drepturilor fundamentale, dar ca avocat care in Romania iti explica ca el ca institutie nu are nici o competenta.

Teoretic, Avocatul Poporului este mecanismul de protecție al drepturilor fundamentale ale cetățenilor (Art. 58 Constituție). Ar trebui să intervină atunci când autoritățile – CSM, Ministerul Justiției sau alte instituții – încalcă drepturi sau refuză să le respecte.

Practic: când sesizezi Avocatul Poporului pentru nerespectarea atribuțiilor legale de către CSM, surpriză: „nu avem competență în acest caz”.

Consecința? Victima rămâne blocat în capcana procedurală, fără nicio cale efectivă de atac.

Prescripția se scurge, făptuitorul scăpa neatins, iar statul își bate joc de drepturile fundamentale pe care teoretic le garantează Constituția.

Este un cerc vicios:

CSM nu-și face treaba → victimele pierd drepturi

Avocatul Poporului refuză intervenția → victimele nu au protecție

Prescripția favorizează făptuitorul → statul e complice

3. **CCR** – dacă norme sau practici aplicate de CSM subminează independența justiției.

Și dacă CSM se joacă de-a justiția, apare CCR, care trimite dosarele înapoi, fără motiv, fără explicații, în cerc vicios. În loc să clarifice drepturile fundamentale, victima primește bilet de întoarcere: „Nu azi, nu vă putem ajuta. Întoarceți-vă la CSM!”

4. **CEDO** – pentru că victimele merită căi de atac efective și recunoașterea încălcărilor statului.

Da, e greu. Da, trebuie curaj. Dar **alternativa e mai rea**: un sistem în care **CSM protejează făptuitorii și omoară victimele procedural**.

CSM **nu e stat în stat**. Nerespectarea atribuțiilor nu e doar neglijență, e **trădare instituțională a statului de drept**.

* Egalitatea în fața legii? Ignorată.

* Independența justiției? Erodată.

* Prescripția răspunderii penale? Folosită ca scut pentru infractori.

* Judecătorii care spun că răspund doar în fața lui Dumnezeu? Fals! Răspund **statului și legii**, iar dacă ocolesc obligațiile, victimele sunt cele care plătesc.

Victimele nu sunt doar cifre sau dosare. Ele simt **capcana procedurală**, care ar fi trebuit să fie protecție.

CSM creeza un privilegiul discreționar, protejează făptuitorii și ignore victimele.

Dacă nu ai încotro, și trebuie musai sa treci pe la ghișeu să-ți plătești impozitul pe …coada măturii , uite care este cea mai mare belea care poate să ți se întâmple.

Pixul! Să-ți dai seama…că nu ai pixu’ la tine.

Ai zărit o ,, gioarsă” de pix legat cu sfoară …dar e dincolo de blindajul transparent al ghișeului.

Iar dincolo de blindaj stă la pândă bau-baul.

Blondă, privire cruntă ,aparent liniștită da’ tu…ager ,ai zărit ditamai coarnele care se ițesc din peruca plină de zulufi.

Pfaiii…să-i ceri pixu’ și să n-ai tot ce se cere …chitanțe ,facturi ,deconturi ,expertize pe coada măturii…sinucidere curată!

Nu…no…se merită!

Mai bine faci stânga ‘mprejur și te întorci acasă.

Te întorci acasă și aștepți portăreii! Aceștia , vin, te umflă și te duc într-un loc liniștit …masă casă și mâncare ! Toate moca!

Sprâncenatul, vrea să fie mai al dracului decât dracu’.Și-a luat tolba cu săgeți și-a plecat la vânătoare să vâneze…nu…no…căprioare! …Să vâneze…sa vâneze …ce să vâneze…?

Primăreii! Nu contează eșarfele doar supușenia! Numai ca ăia din Moldova s-au îmbârzoet și nu se lasă înțepați de ,, cupidonul” taxelor și impozitelor.

Acu’ cică se roagă de progresiști…să facă cum or face și să reactiveze cetele de ciomăgari care umblau cu lămuritul la colectivizare.

Că deh sângele apă nu se face… Ultraprogresiști, ultrastângiști… comuniști noi la vremuri noi.

CIUMĂfăi din toate țările unițivă!

Sfârșitul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX au fost pentru România o perioadă de neliniște continuă: bauturile alcoolice, tutunul, jocurile de noroc, presiuni externe, războaie care cuprindeau Europa, un stat tânăr, fragil, și o populație alcătuită în mare parte din țărani abia ieșiți din iobăgie. Ca si azi, armata era slab echipată, iar războiul nu însemna glorie, ci șanse reale de a fi sacrificați cei mulți, pentru decizii luate de puțini. Identitatea națională nu se clădea pe ambiții imperiale, ci pe **pământul muncit, gospodăria mică și supraviețuirea de zi cu zi**.

În acest climat, refuzul amestecului orbește în „Europa” nu era izolaționism, ci instinct de conservare. Replica celebră a lui **Nae Cațavencu**

— „Nu voi, stimabile, să știu de Europa dumitale!” — surprinde o teamă reală: aceea că modernizarea mimată și alianțele hazardate pot costa existența însăși a unui popor nepregătit pentru războaiele marilor imperii.

În aceiași ani, **Mihai Eminescu**, **Ion Luca Caragiale** și alți intelectuali au încercat, fiecare în felul său, să apere o identitate națională pe care o vedeau amenințată nu doar din exterior, ci și din interior: de corupția oficială moștenită din vechile administrații, de impostură, de servilism politic.

Când Caragiale scria, provocator, „Ne trebuie o tiranie ca în Rusia!”, nu cerea dictatură, ci denunța haosul, ipocrizia și incapacitatea statului de a-și proteja cetățenii.

Între 1880 și 1940, Europa fierbea. Războaiele mondiale se pregăteau sau tocmai se consumau, iar pentru România cel mai important lucru Este supraviețuirea. Textele vremii, inclusiv cele despre „românii verzi ”, trebuie citite în această cheie: reacții dure, ale unor oameni care vedeau cum un popor slab educat și sărac risca să fie decimat de patimilor cauzate de introducerea la scara larga a bauturilor alcoolice, a jocurilor de noroc si mai ales de jocuri geopolitice mai mari decât el.

„Românii verzi sînt datori să urască tot ce e străin și tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde!” („Românii verzi”)

Poemul care urmează se așază în această atmosferă: nu ca un refuz, ci ca un avertisment. Uneori, a spune „nu” nu înseamnă închidere, ci supravietuire.