De necrezut
România găzduiește unul dintre cele mai misterioase fenomene de pe Pământ: Pietrele Vii. Pietrele vii, numite și trovanți, pot crește de la câțiva milimetri până la 10 metri. La nici…
România găzduiește unul dintre cele mai misterioase fenomene de pe Pământ: Pietrele Vii. Pietrele vii, numite și trovanți, pot crește de la câțiva milimetri până la 10 metri. La nici…
Combinatul de Alumină tulcean mai mult . uma decât producea, asta înseamnă că s-a falimentat singur. Asta se numește subminarea puterii economice a ROMÂNIEI fiindca așa sa dorir de UE…
Legenda tunelului pe sub Dunăre, prin care boierii fugeau din calea năvălirilor otomane, pusă la îndoială de istorici.Legenda spune că din altarul bisericii fortificate Precista se putea ajunge pe malul…
În România anului 2024 s-a discutat intens despre majorarea salariilor. În trimestrul al doilea din acest an, venitul mediu lunar din județele Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Vaslui și Suceava a reprezentat…
O ieșeancă a cerut ajutorul justiției pentru a scăpa de hărțuielile constante la care este supusă de o cunoștință. Injuriile aduse ei și familiei sale au fost continuate cu plângeri…
În timp ce toate, toate televiziunile discută doar despre Cotroceni cum s-a comandat, listele de parlamentari sunt pline ochi de oameni ai serviciilor sau ai mafioților. Lista PSD-ului pentru parlament…
Cu acest prilej vreau să o menționez pe una dintre primele femei scafandru autonom din țară, doamna Luiza Ștefănescu. A fost eleva Clubului Pionierilor Marinari – Aquanauți începând cu anul…
Deputatul Dumitru Viorel Focșa a lansat o serie de critici la adresa Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), după ce a primit o interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei.…
Senatoarea AUR de Constanța, Evdochia Aelenei, a criticat dur la finalul celor două mandate ale președintelui Klaus Iohannis, afirmând că acesta va rămâne în istoria României drept cel mai „inapt…
🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult