Pamflet – Bravos, nene Ilie: tu și educația noastră șubredă
Bravos, nene Ilie! Ai reușit ceea ce nici armatele străine, nici bombardamentele și nici foametea nu au putut să facă: ai sărăcit un popor până în măduva sufletului. Ai demolat…
Bravos, nene Ilie! Ai reușit ceea ce nici armatele străine, nici bombardamentele și nici foametea nu au putut să facă: ai sărăcit un popor până în măduva sufletului. Ai demolat…
Prostia nu este o simplă lipsă de cunoștințe, ci o atitudine. Ea nu se naște din necunoaștere, ci din refuzul de a învăța. Prostia încrezută se crede deșteaptă, iar aroganța…
FEȚELE TROMPETEI! Pamflet. ONOR DRĂGUȚII NOȘTRI MINIȘTRI AU DATO’N BÂIGUIALĂ! Vă amintiți? Am avut unul pe vremuri care ne sugera să mai punem o haină pe noi dacă simțim răcoare.Iar…
București, 26 august 2025 – Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, judecătorii celor 16 Curți de Apel din țară, precum și judecătorii de tribunale și judecătorii, printre care cei…
După aproape două decenii de activitate, DNA Ploiești a fost desființat prin ordinul procurorului-șef Marius Voineag. Oficial, e vorba de „eficientizare”. Neoficial, întrebarea rămâne: ce se întâmplă cu dosarele sensibile…
O reformă propusă de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a stârnit un adevărat scandal în interiorul Partidului Social Democrat. Măsura – care prevede ca șefii de secție din spitale să fie…
Dacă sapi cu energie la rădacina arborilor genealogici,pentru fiecare dintre ștabii guvernamentali te burdușești rapid cu informații lămuritoare. Nu ai să găsești unul care sa nu-l aibă pe babacul, pe…
Constanța, 21 august 2025 – Sentința dată de Curtea de Apel Constanța în cazul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea Robertei Dragomir și a lui Sebastian Olariu, a…
FEȚELE TROMPETEI! PAMFLET. Râzi ca prostu’ pân’ prinzi postu’! Că prostul nu-i prost destul până nu e și fudul! Dom’le că cică …dacă nu întărea ’mnealui grinzile la căsuța cu…
🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult