Prima pagină » Actualitati » Business și Economie » Ce vrea mediul de afaceri de la viitoarele instituţii europene

Ce vrea mediul de afaceri de la viitoarele instituţii europene

Patronatele din cadrul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) au lansat, la Galați, ”Memorandumul Mediului de Afaceri pentru alegerile europarlamentare 2024”, ce cuprinde un set de propuneri pentru elaborarea politicilor publice la nivelul Uniunii Europene privind activitatea companiilor.La eveniment au participat reprezentanți ai mediului de afaceri din întreaga țară, reprezentanți ai administrației publice, ai mediului financiar-bancar, ai mediul universitar, ai instituțiilor care, într-un fel sau altul, au legătură cu activitatea IMM-urilor.

”Acest Memorandum face parte dintr-o campanie desfășurată în toate țările europene prin care solicităm viitorilor europarlamentari și viitoarei Comisii Europene să abordeze cu atenție politicile în domeniul IMM-urilor și să aplice acel principiu de a ”gândi mai întâi la scară mică”, în sensul că fiecare reglementare trebuie supusă Testului IMM privind impactul economic.

Este necesară o astfel de abordare pentru că reglementările au un anumit tip de impact asupra companiilor mari și un alt impact asupra companiilor mici”, a arătat președintele CNIPMMR, Florin Jianu. În opinia patronatului IMM-urilor, susținerea mediului de afaceri la nivelul UE ar trebui să se bazeze pe patru piloni principali: stabilirea și predictibilitatea cadrului legal pentru IMM-uri; crearea unui ecosistem de afaceri capabil să facă față provocărilor generate de digitalizare, tranziția către o economie verde și competiția la nivel global; resurse umane calificate și cu competențe digitale – salariați și manageri de IMM-uri; finanțarea inițiativelor antreprenoriale.

În ceea ce privește partea de reglementare, patronatele își doresc o revizuire a ”Small Business Act” – ce stă la baza activității IMM-urilor europene, adoptat în urmă cu 16 ani, astfel încât să răspundă noilor provocări cu care IMM-urile se confruntă, precum criza energetică, competiția globală crescută, digitalizarea, tranziția către o economie verde, fiind necesară inclusiv o actualizare a instrumentelor financiare de sprijin pentru IMM-uri. În cadrul Memorandumului, patronatele mai avertizează că evoluțiile din ultimii ani au dus la o pierdere a competitivității economiei europene în comparație cu alte părți ale lumii. Aici sunt incluse dependența de anumite categorii de materii prime, lanțurile de aprovizionare legate de parteneri comerciali nesiguri, prețuri structurale mai ridicate și, nu în ultimul rând, tensiunile geopolitice.

Drept urmare, IMM-urile solicită mai mult sprijin pentru a realiza tranziția verde (Green Deal), printr-un cadru mai simplu, stabil și previzibil. De asemenea, IMM-urile solicită actualizarea programelor de stimulare a antreprenoriatului, a inovației, dar și cursurilor de ucenicie și perfecționare profesională. Patronatele mai solicită, printre altele, promovarea instrumentelor alternative de finanțare a IMM-urilor și integrarea piețelor de crowdfunding (finanțarea participativă, alternativă la finanțarea bancară – n.r.), dar și un acces mai echitabil al IMM-urilor la piețele digitale, bazate pe o piața unică fără bariere interne inutile.

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult