La 23 martie 1813, în mahalaua Târgului‑din‑Lăuntru din Bucureşti, se năştea un om care avea să lege, printr‑o singură biografie, lirica, gazetărie, arheologia de început şi idealul naţional: Cezar Bolliac.
Format la „Sfântul Sava” sub ochiul tutelar al lui Ion Heliade Rădulescu, Bolliac debutează în 1836 cu Curiosul, prima lui gazetă, şi îşi toarnă nemulţumirile sociale în versuri lirice de factură romantică. Imediat îşi dă seama că poezia singură «nu sparge zidul», aşa că transformă coloanele ziarelor în baionete: Poporul Suveran (1848) devine portavocea Revoluţiei paşoptiste, iar mai târziu Buciumul şi Trompeta Carpaţilor stârnesc ecoul unionist.
Editează şi conduce mai multe publicaţii: „Curiosul” (1836), „Poporul suveran” (1848), „Expatriatul” (1849), „Buciumul” (1862), „Trompeta Carpaţilor” (din 1865). Colaborează şi la „Convorbiri literare”, „Curierul Românesc”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Steaua Dunării”, „Vestitorul Românesc” ş.a.
Articolele sale marchează geneza publicisticii politice româneşti moderne.
Alte domenii care îl preocupă sunt literatura, teoria şi critica literară, folcloristica (pe care o tratează ca estetician, moralist, istoric şi poet).
Membru al Societăţii Filarmonice şi, din 1843, al societăţii secrete „Frăţia”, Bolliac intră în prim‑planul mişcării paşoptiste.
Se implică în pregătirile revoluţiei de la 1848, făcând parte din „Societatea filarmonică”, recomandat de profesorul său de la „Sfântul Sava”, Ion Heliade Rădulescu (din 1835) şi din societatea secretă „Frăţia” (apărută în anul 1843).
În timpul revoluţiei, participă la mai toate acţiunile importante, incită populaţia capitalei să iasă pe străzi şi să sprijine „Constituţiunea” („Proclamaţia de la Islaz”) în faţa domnitorului Gheorghe Bibescu, este numit secretar al Guvernului Provizoriu apoi vornic al capitalei. După înfrângerea revoluţiei fuge în Transilvania, unde stă până în 1850, când se refugiază la Paris. Militează, prin ziarul creat de el aici, „Expatriatul” (1849), pentru unirea tuturor românilor prin revoluţie.
În iunie 1848 citeşte mulţimii Proclamaţia de la Islaz şi este numit vornic al Capitalei în Guvernul Provizoriu. Când revoluţia e înfrântă, fuge în Transilvania, apoi la Paris, unde lansează Expatriatul – ziar‑manifest pentru unirea românilor prin revoluţie.
Revenit acasă la mijlocul lui 1857, conduce Monitorul Adunării ad‑hoc şi face campanie deschisă pentru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (1859).
Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857, devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
În 1867, deputat fiind, îşi pune amprenta pe reforma monetară, relevând, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale.
Îmboldit de romantismul epocii, Bolliac străbate Dealurile Tohanului, Pietroasa, Grădiştea de Munte şi scoate la lumină vestigii dacice. Deşi metodele sale erau mai curând de amator pasionat, spiritul său de pionier a deschis apetitul societăţii pentru trecutul material al naţiunii. În paralel, culege balade, proverbe, basme, pe care le tratează nu doar ca „poveşti”, ci ca mărturii identitare.
Este unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.
Întreaga lui activitate – de la baricadă la şantier arheologic – a fost subordonată ideii de naţiune liberă, modernă, europeană.
Cezar Bolliac s‑a stins pe 25 februarie 1881, la 67 de ani. A lăsat în urmă o lecţie mereu actuală: cuvântul tipărit şi fapta curajoasă pot îndoi hotarele prezentului şi pot ridica, din ruine şi din vis, o ţară nouă.
