Când trăiești printre hoți, toată viața, nu prea ai de unde să știi că există și alte moduri de a-ți câștiga traiul. Ai putea afla din cărți, eventual, dacă se întâmplă să furi una. Este posibil, dar puțin probabil.
Când în universul tău oamenii sunt plătiți pentru a deschide gura sau pentru a tăcea pe anumite subiecte, nu ai cum să crezi că lucrurile funcționează altfel în alte universuri, pentru că existența altor universuri este cel mult o vagă bănuială, nicidecum o certitudine.
Când toată lumea din jurul tău îți spune că nu există decât un mod de a gândi, nu ai de unde să știi că este prea puțin posibil să fie chiar așa.
Când ai crescut între munți, ai urcat pe unul și ai văzut că după el urmează un alt munte, nu ți-ai mai bătut capul să mergi mai departe, pentru că ai crezut că ai văzut toată lumea și că după un munte urmează, firesc, alt munte, la nesfârșit. De ce ai vrea să mergi mai departe?
Ar fi o ipocrizie să spun că-mi pare rău pentru tine. Ești fericit în certitudinile tale fixe, iar de oamenii fericiți nu are de ce să ne pară rău.
Nu suntem obligați, însă, nici să ne bucurăm că ne stau în cale, încercând să ne fericească și pe noi, cu forța.
