Despre Ion JALEA, marele sculptor roman, a continuat să lucreze și după ce a pierdut un braț

În data de 19 mai 1887 s-a născut, în Casimcea, județul Tulcea, sculptorul român Ion Jalea (1887 – 1983). A realizat multe dintre lucrările ce pot fi admirate în spații publice din diferite orașe ale țării.Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt statuile lui Spiru Haret și George Enescu din București, compoziția alegorică „Lupta lui Hercule cu Centaurul” aflată tot în Capitală, în Parcul Herăstrău, statuile „Decebal” din Deva și „Mircea cel Bătrân” din Tulcea, reliefurile „Împărat și proletar” sau cele de la „Obeliscul Unirii” din Focșani, monumentul statuar „Dragoș Vodă și Zimbrul”, o lucrare impozantă realizată din bronz și amplasată în piața centrală din Câmpulung Moldovenesc, „Arcaș odihnind”, „Pacea” și „Victoria”. De asemenea, multe dintre lucrările sculptorului se găsesc astăzi în Muzeul Memorial din Constanța, muzeu ce îi poartă numele, situat pe faleza Mării Negre. Sculpturilor lui Ion Jalea se deosebesc prin introducerea unor elemente de factură alegorică și fantastică, figurilor sau scenelor de natură istorică pe care le abordează. Ion Jalea a absolvit, în 1908, Școala de Arte și Meserii,după care a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea profesorilor și sculptorilor Frederick Storck și Dimitrie Paciurea. Și-a desăvârșit studiile la Paris, în cadrul Academiei Julian, fiind ucenicul lui Antoine Bourdelle. Și-a pierdut brațul stâng în timpul Primului Război Mondial, dar Ion Jalea a continuat să sculpteze. În anii 1920 și 1921 a expus la Salon d’Automne din Paris. A primit Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și Barcelona, iar în țară, Premiul Național pentru sculptură, în 1941. În 1955, Jalea a devenit membru al Academiei Române, iar începând din 1956, a ocupat funcția de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Artistul a decedat la vârsta 96 ani, în data de 7 noiembrie 1983.

Asta este esența românismului. Nu te da bătut, chiar dacă sorții îți sunt potrivnici. Da’, după “dresajul” din ultimele 3 decade… Nu prea cred că mai sîntem în stare de așa ceva. Așa că… Trebuie să pornim de la bază.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult