Prima pagină » Actualitati » Cultura » Remember. Mihail Sebastian (1907-1945)

Remember. Mihail Sebastian (1907-1945)

Mihail Sebastian, romancier, dramaturg, eseist şi publicist român, s-a născut pe 18 octombrie 1907, la Brăila, într-o familie evreiască. A absolvit Facultatea de Drept şi Facultatea de Filozofie ale Universităţii din Bucureşti. A debutat în 1926, cu versuri, în revista ”Lumea. Bazar săptămânal” şi, în publicistică, în ziarul ”Politica”. În 1928, a devenit colaborator, apoi redactor la „Cuvântul” (condus de Nae Ionescu), publicaţie care, în ianuarie 1934, după asasinarea lui I.G. Duca, a fost suspendată din cauza pronunţatei orientări progardiste a directorului său. În 1932-1933, a fost redactor la ”România literară”. În 1932, i-a apărut volumul ”Fragmente dintr-un carnet găsit”, iar în 1933, pseudoromanul ”Femei”. În 1935, a apărut romanul ”Oraşul cu salcâmi” (premiat de Societatea Scriitorilor Români), iar în 1940, ”Accidentul”. S-a impus ca dramaturg cu piesele ”Jocul de-a vacanţa”, „Steaua fără nume”, ”Ultima oră”. În 1945, a fost numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe. A încetat din viață pe 29 mai, la București, lovit de un camion.

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult