Asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța continuă în ritm susținut

Lucrările de asfaltare în portul Constanța continuă în zona Rădăcină Mol 3, iar în prezent se efectuează frezarea carosabilului.

De asemenea, s-a încheiat asfaltarea podului hobanat peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, împreună cu legăturile rutiere către Poarta 7 și drumul spre Poarta 10 bis.

În perioada imediat următoare sunt programate lucrări de asfaltare pe 22 de sectoare de drum, situate în zone de trafic intens. Acestea totalizează peste 31.000 de metri pătrați de suprafață asfaltată și sunt necesare pentru a face față fluxului de camioane așteptat în contextul campaniei agricole.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 1.838.400 lei (fără TVA) și este finanțată din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, potrivit reprezentanților companiei.

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult