Atenție, constănțeni! Semafoarele din intersecția bulevardului Tomis cu strada Tulcea vor fi oprite

De miercuri, 8 mai, începând cu ora 08:00 și până pe 10 mai, semafoarele din intersecția bulevardului Tomis cu strada Tulcea vor fi complet oprite pentru lucrări de modernizare, respectiv pentru a permite echipelor să intervină. Reprezentanții municipalității transmit că se vor monta stâlpi de semaforizare suplimentari și corpuri de semaforizare complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite. Până la repunerea în funcțiune a noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi dirijat de reprezentanți ai poliției.

„Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm participanții la trafic, dacă au posibilitatea, să evite pentru câteva zile traficul prin această intersecție folosind rute alternative. În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.

Related posts

Donald Trump Jr. vine în România, în cadrul unui turneului Trump Business Vision 2025: Trump Jr. este acum în Budapesta

Dan Bazavan: PESTE 2.500.000 DE EURO ÎN FIECARE AN! – Banii Publici cheltuiți în mod nelegal de către Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București

Ne Paște cineva: Chiar și Mussolini ar fi gelos pe scălâmbăielile lui Trump.