Începe ,,Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, la Pavilionul Expozițional Constanța

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța, în colaborare cu Asociația Patronală RESTO Constanța, organizează, în perioada 24 – 26 mai 2024, la Pavilionul Expozițional Constanța, a II-a ediție a „Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”. După succesul ediției de anul trecut, care a atras un public numeros, constănțeni și turiști deopotrivă, manifestarea menită să promoveze cultura tradițională, bogăția folclorului și gastronomia pescărească, revine în forță, cu o nouă ediție plină de surprize.

Pe durata celor 3 zile de desfășurare, publicul se va bucura de o experiență cultural-artistică și culinară inedită.

Programul cultural-artistic al evenimentului va debuta vineri, 24 mai 2024, de la ora 16.00, pe ritmuri de DJ, iar de la ora 18.00, cu o serie de momente muzical-coregrafice susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți și ansambluri de muzică populară tradițională: Raluca Diaconu, Ilie Caraș, Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’, emblema județului Constanța, care va performa alături de Paul Surugiu (Fuego). Seara va continua cu un recital susținut de Georgiana Lobonț și se va încheia pe ritmuri de DJ.

Sâmbătă, 25 mai 2024, în intervalul orar 11.00 – 12.00, atmosfera va fi întreținută de trupa Teatrului pentru Copii și Tineret ,,Căluțul de Mare’’ Constanța, apoi, după-amiaza va fi animată, între orele 16.00 și 18.00, de un DJ. A doua zi de festival va continua cu alte momente artistice speciale, oferite, de la ora 18.00, de Mirela Pană și Cabaret Unique, urmați de Ionuț Galani și Ansamblul Asteria, Maria Beatrice Băndoiu, Gabriel Dumitru, Miki ex-K-pital Live Band și Raluka & Proiectul Balcanic.

Programul cultural-artistic al ultimei zile de festival, duminică, 26 mai 2024, va începe, de la ora 13.00, pe ritmuri de DJ și va continua, de la ora 17.00, cu Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ și Marilena Bordianu, cursanta clasei de Canto – Muzică Populară din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada’’, profesor: Liliana Gîlcă. Vor urma: Ansamblul „Reabina” Ghindărești, Ansamblul „Canlar”, Ansamblul „Elpis”, Ansamblul „Fidanlar”, Ansamblul „Iholu”, Oana Radu Live Band. Seara se va încheia cu un recital senzațional susținut de Horia Brenciu!

Prin includerea acestor momente artistice în programul festivalului, publicul se va bucura de o experiență culturală diversă și atractivă, care va completa evenimentul gastronomic, contribuind la promovarea culturii și a tradițiilor locale.

„Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” va fi prezentat de Roxana Cioacă și Ionuț Dulgheriu.

„Vă invităm, așadar, la o experiență cultural-artistică și culinară de neuitat, în perioada 24 – 26 mai, la Pavilionul Expozițional Constanța!“, informează Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult