Dunărea subterană, comoara din adâncurile Dobrogei

În urma cu 50 de ani, a fost descoperit o adevarata comoara ,un fluviul subteran( Dunarea subterana) sub Dobrogea cu apa veche de 23 000 de ani , care curge exact invers decât apele obișnuite. Aceasta fluviu are surse de alimentare din apele apele subterane din Dobrogea – din Podișul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principala, apoi mai e o componenta de alimentare din Dunăre, in zona Ostrov-Cernavoda, dar și din precipitatii sau irigatii. Autoritățile române au declanșat, în anii ’60, o vastă operațiune de studiere a fenomenului apelor subterane din Dobrogea

Dacă te duci azi în județul Constanța și întrebi de „fluviul subteran”, sigur vei găsi oameni care îți vor povesti cum apa tasneste din pamant, ca o fantana arteziana, de cate ori s-au facut foraje, și în apropiere de lacul Siutghiol, lângă stațiunea Mamaia, si la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. 

Mulți turiști au observat ca orașul Constanța este unul din puținele localități mari europene care nu este asezata pe o sursa proprie de apa curgatoare. 

Orașul dispune de apa potabila suficientă, datorită unui fluviu subteran, care curge cu viteza foarte mica . Batranii vorbesc de el ca despre un fluviu subteran care traversează județul Constanța cu un debit care l-ar depăși cu mult pe cel al Dunarii.  

Autoritarile confirma ca exista, dar nu intra prea mult in detalii.  Desi poate fi sursa noastra de apa in timpuri negre din fluviul Dunărea.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult