Persoană reținută pentru înșelăciune în formă continuată și lovire și alte violențe: înşela că pune termopane

La data de 29 iulie 2024, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au luat măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Tecuci, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și lovire sau alte violențe.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit că, în perioada iunie 2022 – noiembrie 2023, bărbatul ar fi indus în eroare două persoane din municipiul Tecuci, una din satul Toflea, comuna Brăhășești, și o persoană din localitatea Cudalbi, pe care le-ar fi convins să-i remită diverse sume de bani, cu titlu de avans sau plată integrală, în vederea executării unor lucrări de confecționare și montare tâmplărie PVC, servicii pe care, ulterior, nu le-ar mai fi onorat. Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 6.550 de lei.

De asemenea, în contextul în care una dintre aceste persoane i-ar fi solicitat bărbatului restituirea sumei de bani sau prestarea serviciilor contractate, acesta ar fi agresat-o fizic.

În cursul zilei de azi, 30 iulie a.c., bărbatul de 48 de ani urmează a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult