Tulcea. Bărbat decedat într-un incendiu

O persoană de 65 de ani din orașul Tulcea a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unui incendiu, ale cărui cauze nu au fost încă determinate, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

Incendiul a fost semnalat pe strada Digului, la o magazie situată lângă o casă de locuit. Două autospeciale și 10 subofițeri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

„În timpul intervenției de lichidare a incendiului, în magazia de unde a pornit focul inițial, a fost găsit trupul carbonizat al unei persoane, proprietarul gospodăriei, în vârstă de aproximativ 65 de ani. Incendiul a distrus complet magazia și a afectat acoperișul locuinței învecinate pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați”, a specificat ISU Delta.

Pompierii urmează să stabilească circumstanțele producerii incendiului.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult