În noaptea Învierii, chiar și cei care spun că nu cred simt o tresărire în inimă, pentru că emoția, frica, dragostea sunt toate creațiile credinței, fără ele până și necredincioșii ar fi doar niște obiecte neînsuflețite.
Dacă simți iubire și emoție ești credincios dar încă nu o știi, o vei afla mai devreme sau mai târziu…
În adâncul lor, acolo unde cuvintele nu ajung, o lumină slabă începe să palpite, ca o amintire uitată a Cerului.
Poate nu îngenunchează, poate nu rostesc rugăciuni, dar în fața focului viu, a clopotelor care rup tăcerea nopții, ceva în ei se înmoaie.
În fața miracolului Învierii, sufletul, oricât de rănit sau împietrit, recunoaște chemarea Vieții.
Fără să știe, fără să vrea, fără să rostească, necredinciosul crede, pentru că viața în sine, existența fiecărui om este o credință!
Crede în acea clipă în care lumina Paștilor îmbrățișează lumea și aduce speranță unde era îndoială, și iubire unde era singurătate.
În noaptea sfântă, chiar și tăcerea lor devine o rugăciune nerostită, iar pașii lor rătăcitori sunt purtați, fără să știe, spre Lumina care nu apune niciodată.
Pentru că suntem oameni, copii lui Dumnezeu și unii și alții, atât cei ce cred cu convingere, cât și cei cărora le este frică să o recunoască!
Amin!
