Pamflet: AVALANȘĂ DE GHIOLBANISM

După mine laptop-ul, nu potopul. Nu sunt Noe, dar ca orice gălățean de la țară încerc să mă adaptez noilor condiții unde mă deplasez. De data asta vă transmit din Anglia. Am sărit de la jegoșenie la ecosisteme. Sunt european, ce mama naibii. Mă aflu într-o țară cu o protecție socială de vis, în fața căreia mă înclin pe bune. În marea cutumă se joacă ori individual, ori în echipe cosmopolite.

Inteligența este roaba mea, dar în România nu m-a ajutat deloc. Udemeriști și nu câștigi, chiar dacă ai cătușe Tamara. Așa scriu oamenii la noi, de sâmbătă până zoi. Anton Iorgovan i-a feștelit Constituției fecioria, regretatul fiind hulpav fără de rușine. De aceea pentru românul de rând e mai de acceptat Cătălin Botezatu, chiloțistul de cameră. Un fel de muhaielea de partid.

Popovăduitorii în sutană ai iubirii s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Democrația a fost inventată de greci și funcționează pentru cultura judeo-creștina. Poate și pentru că Diaspora nu are legalitate politică. Nu au politică diasporenii, ci un șmen. Rolul politicului momentan este să îi mențină dezbrăcați pe cei 13 milioane de români din Diaspora.

Și ne mai mirăm că suntem o fundătură, închinându-se doar la maculatura motivațională. Când românul emite o ipoteză, ceva, apăi aia e, el vorbește, nu știința de carte, ci direct duhul sfânt. Dacă nu ne riscăm talantei, vom pierde sigur clasa politică formată din primate oligofrene, ca și în Turcia așa și la noi, nu islamul e problema, ci dictatura. Care este o mare problemă în România.

Multă prostime e bucuroasă de capra vecinului. Plecăm la sclavie de nevoie și scârbă. În Anglia mai mereu e vreme futerizată de ploaie. La noi, ani la rând decadența și curvia erau susținute din visteria țării. La ei e pe față. Femeile cu curul mare și lălâi sunt însoțite de moși fără urmă de bărbăție, cu toții mari consumatori de droguri, că la capitolul băutură sunt întrecuți doar de țigăncile noastre care consumă până se pișă pe ele. Ia-ți mireasă ziua bună de la tată, de la stână.

China cea de taină e înlocuită de aceeași primărie cu altă caroserie. Pentru pârțari orice învingător politic este un semizeu care-și înfruntă prima oară propria lui țară. Nici o schimbare fără adiere de vânt. Fulgere nu-s. Colcăim de pseudo-bisericoși de grătar și mici, de cârnățari habotnici.

Suntem un popor fără memorie. Părem vedeta independenților lipsiți de șanse. Pe cât de condamnabil a fost fascismul în sine, pe atât de minunată e arhitectura acelei epoci. Oameni de la care așteptăm soluții, nu sunt capabili să dea nici măcar răspunsuri mulțumitoare.

Mereu le deranjez proștilor, ghiolbanurilor și veleitarilor, piticimea mentală dintre două râgâieli. Să sufere măcar, dacă n-au alt rost în lume. Când dai de piticania mentală, mai bine întinzi pasul, altfel te ajunge damful râgâielii. Mulți ani de acum încolo vom avea servilismul în ADN. Să vă dau un singur exemplu: procurorul Nicolcescu a murit la plajă în apă până la genunchi. Prostimea multă și majoritatea ne domină, prin votul ei.

România este singura țară din lume pe teritoriul căreia se află la acest moment atât tancuri americane, cât și tancuri rusești. Și nu v-o spune asta vreun țopârlan periculos. Limba română nu mai are lăncieri. Vor trebui urgent reactivați dintre cei vechi.

În final, vă reamintesc ce a spus Avram Iancu moților săi: No, hai!

Nu v-ascundeți după uși, votați-l pe Brâncuși. Pentru unii ciumă, pentru alții cârciumă.  

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult