UE activează pe rețele sociale pentru a scoate tinerii la vot

Raffaella de Marteșefa Unității pentru relația cu presa a Parlamentului European într-un interviu explică de acest lucru e o prioritate. De aceea Parlamentul European derulează o campanie care se numește „Folosește-ți votul”, pentru a mobiliza cetățenii și a-i încuraja să participe la alegeri, deoarece aceste alegeri sunt probabil cele mai importante pe care Parlamentul European le-a organizat vreodată. Asta mai ales contextului geopolitic și sferei internaționale care s-au schimbat foarte repede și într-un mod neașteptat în ultimii ani. Și această complexitate necesită o Europă puternică și o voce puternică a Uniunii Europene că întregul continent, pentru a putea face față problemelor acestea complexe.  Vorbim aici de securitate și apărare și la războaiele de la granițele noastre, din Ucraina, dar și din zona Mării Mediterane, dar și la posibilitatea de a extinde această Uniune Europeană cu noile țări care doresc să adere și pe care cei de aici s-au angajat să le includă.În plus e vorba și de finanțarea tranziției ecologice într-un mod corect și acceptabil din punct de vedere social. Alegerile sunt foarte importante, dar tema dominantă, așa cum s-a văzut în ultima perioadă, pare să fie cea a riscului ascensiunii partidelor extremiste și a partidelor populiste. Există un singur protagonist în aceste alegeri și acesta este cetățeanul și votul lui. Uniunea Europeană a fost puternică în acești ani și vedem din Eurobarometru, din sondajele pe care le facem, că cetățenii înțeleg că Uniunea Europeană are un impact puternic în viața lor de zi cu zi și, prin urmare, trebuie să continuăm să construim și probabil că UE va trebui să se confrunte cu subiecte și mai dificile, dar trebuie să livreze rezultate cetățenilor. De exemplu, schimbările climatice rămân prioritatea numărul unu pentru tineri, la fel lupta împotriva inegalităților de gen, problemele incluziunii și diversității sunt mult mai importante pentru tineri decât media europeană.  UE a stabilit acum o cooperare cu principalele platforme pentru ca acestea să transmită cele mai importante informații despre alegeri și să ofere informații credibile și de încredere. Cei de la UE au și o platformă care se numește Together.eu, care adună oameni care nu vor doar să voteze, ci și să fie mai activi și să participe la această campanie și să contribuie la răspândirea mesajelor în rândul oamenilor din propria lor vârstă. În  urmă cu câteva săptămâni, au deschis și un cont TikTok, pentru că au înțeles că tinerii își obțin informațiile prin TikTok. Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult