Prima pagină » Actualitati » Sport » Sportiva Andreea Beatrice Ana și primul ei antrenor, George Marian Oancea vor deveni Cetățeni de Onoare ai Mangaliei

Sportiva Andreea Beatrice Ana și primul ei antrenor, George Marian Oancea vor deveni Cetățeni de Onoare ai Mangaliei

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a propus Consiliului Local adoptarea unui proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare”, sportivei Andreea Beatrice Ana, pentru rezultatele deosebite obținute în cariera sa de până acum, precum și pentru participarea acesteia la Jocurile Olimpice de la Paris. Aceeași distincție va fi oferită și primului ei antrenor, George Marian Oancea, ambii fiind născuți în Mangalia. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local, care va avea loc, joi, 9 mai, a.c. Primăria va încuraja tinerii să facă sport prin acces gratuit acordat tuturor elevilor Mangaliei, la terenurile sportive și bazinele de înot din cadrul bazei sportive „Pescăruș”, care va fi inaugurată în perioada următoare, precum și la terenurile noului stadion municipal, care va fi dat în folosință în cursul acestei veri.
Legitimată inițial la CSS Mangalia, tânăra sportivă Ana Andreea – Beatrice a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial desfășurat în Serbia, în anul 2021, fiind prima sportivă din România care a cucerit titlul mondial, la lupte libere – feminin. În prezent, luptătoarea din Mangalia activează la Clubul Sportiv „Steaua” București, având mai multe titluri și medalii câștigate pe plan național și internațional. La cei 23 de ani, a fost medaliată de trei ori cu aur la Campionatele Europene de Lupte Libere, s-a calificat de două ori la Jocurile Olimpice, a câștigat numeroase medalii la Campionatele Naționale și Balcanice, iar în anul 2021 a obținut titlul de Maestru al Sportului și titlul de Sportivul anului, acestea fiind doar câteva distincții primite de tânăra sportivă din Mangalia. (Comunicat de presă primit de la Primăria Mangalia).

❓Ce se întâmplă dacă tu, dragă cititorule, nu donezi și nu susții presa liberă?

Se întâmplă că minciuna câștigă.
Se întâmplă că jurnaliștii curajoși sunt reduși la tăcere.
Se întâmplă că tu vei ști tot mai puțin din ceea ce contează cu adevărat.
Și într-o zi, când vei avea nevoie de adevăr… nu-l vei mai găsi nicăieri.

💬 Trompeta Carpaților există pentru că oameni ca tine au ales să ne susțină.
Suntem vocea care întreabă: „De ce?” Pentru că, în România reală, de multe ori mai și plătești amenzi… pentru că ai îndrăznit să reclami fapte penale.

👉 Fii parte din lupta pentru adevăr

Citeste si

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2025  Trompeta Carpaţilor – Gazetă independentă – celebra foaie cu suflet viu de altădată || E-mail: [email protected], [email protected]

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Acepta Mai mult