5.000 de ordine de protecție emise într-un singur an și alte 50.000 de cazuri de violență domestică

Peste 16.000 de femei au fost victime ale violenței domestice în acest an. Polițiștii au intervenit în primele 5 luni ale anului în 50.000 de cazuri de violență domestică. Peste 5.000 de ordine de protecție au fost emise în perioada menționată. Poliția Română a făcut public duminică un nou bilanț care vizează violența domestică. Au fost 49.014 cazuri de violență domestică în primele cinci luni ale anului. Dintre acestea, aproape 24.500 s-au întâmplat în mediul urban și aproape 25.000 în mediul rural. Numărul cazurilor e mai mare comparativ cu perioada similară din anul 2023. Cazurile de loviri sau alte violențe au crescut de la 13.808 în 2023 la 13.847 în acest an, iar faptele de amenințare au crescut de la 2.650 în 2023 la 2.903 anul acesta.

Copiii și femeile, principalele victime ale violenței domestice

Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică din primele cinci luni ale anului, aproape 4.300 au fost bărbați și peste 16.000 femei, iar 3.729 au fost minori.  În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis aproape 5.000 de ordine de protecție, 2.066 fiind provenite din ordine de protecție provizorii. Din cele aproape 50.000 de cazuri de violență domestică, doar în 586 de situații, autorii faptelor de violență au fost obligați să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere. Asta înseamnă aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult