87.000 de vizitatori în prima zi a festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca

Sâmbătă, 21 septembrie, comuna Jurilovca a fost gazda a aproximativ 87.000 de vizitatori, care au participat la prima zi a Festivalului Borșului Lipovenesc. Această ediție, desfășurată după începerea anului școlar, a depășit așteptările organizatorilor.

Primarul comunei, Eugen Ion, a declarat: „Ne-am pregătit pentru un număr mare de turiști, dar estimam o audiență mai scăzută în acest an. Iată, însă, că Festivalul Borșului Lipovenesc a devenit un mic fenomen național. Suntem încântați să primim oaspeți care vin să împărtășească tradițiile și gastronomia locului.”

Un sistem de camere inteligente a monitorizat traficul pietonal și auto în zona celor două porturi, înregistrând un vârf de peste 55.000 de persoane în timpul concertului Gipsy Kings. Primarul a mulțumit Consiliului Județean Tulcea pentru sprijinul financiar esențial organizării festivalului și a subliniat comportamentul civilizat al vizitatorilor, care a facilitat operațiunile de igienizare.

Festivalul a fost bine organizat, cu parcări disponibile la intrările din Jurilovca, unde au fost înregistrate aproximativ 17.000 de automobile și peste 170 de autocare din întreaga țară, aducând turiști pentru excursii de o zi.

Festivalul continuă astăzi, 22 septembrie, cu standuri deschise de la ora 10.00 și spectacole programate pentru ora 14.00, incluzând ansambluri locale, artiști precum Radu Captari, Irina Rimes și Proconsul.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult