Actori uitați ȘTEFAN MIHĂILESCU BRĂILA

Stefan MihailescuBraila actorul de comedie cu viata dramatica N-a avut tata , mama nu l-a iubit , a suferit trei infarcte si a murit trist La inmormantare n-a venit aproape nimeni. În ciuda faptului că a încântat prin prestațiile sale scenice, marele actor de comedie Ștefan Mihăilescu-Brăila ascunde o poveste de viață extrem de tristă Ștefan Mihăilescu-Brăila se naște pe 3 februarie 1925, la Brăila, mama lui fiind infirmieră. Vine pe lume în casa bunicilor materni. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl, fiind rodul unei relații de o noapte a mamei sale cu un medic. Copilăria sa nu a fost deloc una fericită, dat fiind faptul că mama sa nu îi era tocmai apropiată, ba chiar se purta rău cu el. Se spune că nu l-a iubit niciodată. Când încă nu împlinise 16 ani, tânărul Ștefan avea la activ mai multe îndeletniciri. A fost muncitor în port, salahor, apoi funcţionar. Fără niciun ajutor, se apucă singur de actorie. În 1947, a absolvit Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia”, apoi s-a angajat la teatru. Până în 1954 a jucat la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, în spectacole precum ”La Ilie bun și vesel”, ”O scrisoare pierdută”, ”Poveste de dragoste” sau ”Nunta lui Kecinski”. Din 1958 debutează și pe scena filmului, în rolul unui fotograf, în comedia „Alo?… Aţi greşit numărul!”, în regia lui Andrei Călăraşu. A jucat aici alături de Iurie Darie şi Ion Lucian.  În 1985 iese la pensie. În același an joacă în ”Sosesc păsările călătoare”, un film regizat de Geo Saizescu. În rolurile principale din această producție se mai regăseau actorii Emil Hossu, Rodica Mureșan, Tora Vasilescu sau Octavian Cotescu. După Revoluție, în viața marelui actor încep marile probleme. În anul 1991 a făcut un prim atac cerebral dintr-o serie de trei, pierzându-și memoria. Este obligat apoi să ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul. Ultimele săptămâni din viață le-a petrecut singur într-un spital din București. Marele actor a părăsit definitiv scena vieții pe 19 septembrie 1996, la 71 de ani. Prestația sa din ”Secretul lui Bahus” este ultima mare interpretare a marelui actor. Trist este faptul că Ştefan Mihăilescu-Brăila a murit în sărăcie. A fost uitat de public, dar și de mulți colegi de breaslă. Presa vremii nota că la înmormântarea sa au fost 10 persoane.

Sersa:Net.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult