Într-o țară unde liniștea e de aur și corupția e de platină, apare, desigur, problema numărul unu: Ana Birchall – femeia care refuză să tacă atunci când vede mizeria sub preșul de la CSM. Grav. Extrem de grav. Să te agiți, adică să gândești și să vorbești, într-un sistem care funcționează perfect… pentru cei care au dosare de ascuns.
Se zice că Ana Birchall „face scandal”. Cum adică să nu o lași pe doamna Savonea să-și instaleze aleasa Secției Speciale – acel sanctuar legal unde dosarele importante merg să moară în liniște, ca lebedele?
Cum adică să susții că o decizie a CCR (pe vremea lui Dorneanu, nici măcar într-un moment de independență spirituală) a afirmat negru pe alb că doamna Savonea… a mințit? E fake news, evident. Adevărul este un atac la sistem. Și când vine de la o femeie, e deja trădare de gen.
Doamna Birchall a mai comis o faptă scandaloasă: a citit legea. Și, și mai grav, a aplicat-o. A refuzat să semneze ce i s-a dictat. Și mai are și tupeul să spună public că SIIJ a fost un instrument de intimidare, nu de justiție. Alo? Unde trăim, într-o republică?
Apoi, când lumea voia să doarmă liniștită, doamna Birchall a tulburat apele cu detalii jenante: cum că un caz de viol asupra unei minore a fost tratat cu blândețe judiciară fiindcă… cică minora “și-a dat consimțământul”. Din nou, scandal. De ce să te agiți? Nu mai bine mergeam înainte, liniștiți, ca până acum?
Dar, cu încăpățânarea unei persoane care n-a înțeles că sistemul funcționează pe tăceri, doamna Birchall îndrăznește să critice. Public. În fața oamenilor. Pe internet! Unde rămâne scris! Și, de parcă n-ar fi de-ajuns, cere scuze din partea celor care o denigrează. E clar: femeia vrea justiție într-o țară unde noi vrem pace (a se citi: complicitate).
În concluzie, Ana Birchall este exact genul de „agitatoare” pe care o țară sănătoasă la cap ar promova-o în funcții cheie. Dar, cum noi nu suntem sănătoși la cap… ne uităm cum e pusă la colț pentru că a spus adevărul.