Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de familia regală a Spaniei, la Teatrul „Campoamor” din Oviedo, Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, a motivat că opera sa reflectă „o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune”. Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca, are 11 cărţi traduse în limba spaniolă. Este autoare a a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul „Poetul European al Libertăţii” (2016) şi Legiunea de Onoare franceză. Premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport. Fiecare premiu este în valoare de 50.000 de euro. Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere este considerat Oscarul spaniol în domeniul literaturii.

Pompiliu Comșa

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult