Anunțăm deschiderea portalului pentru votanții români din străinătate

Alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reședință se pot înregistra deja pe portalul votstrainatate.ro, anunță AEP.

La înscrierea pentru votul prin corespondență trebuie completat un formular online, cu numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă.

La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere. Cei care optează să voteze în străinătate la o secție de votare vor completa un formular online, cuprinzând numele, prenumele, CNP-ul, adresa de e-mail, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. AEP menționează că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

După finalizarea înregistrării pe portal, se va primi un e-mail de verificare cu un link valabil 24 de ore, ce trebuie să fie accesat pentru confirmarea cererii, în caz contrar nerealizându-se validarea înregistrării.

“Soluționarea cererii alegătorului din străinătate pentru votul la secția de votare se face de către AEP, în termen de 10 zile lucrătoare de la confirmarea, de către acesta, a e-mailului de verificare. Soluționarea cererii alegătorului din străinătate pentru votul prin corespondență se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a e-mailului de verificare”, se arată în comunicat.

Legislația în vigoare permite opțiunea votului prin corespondență doar la alegerile pentru președintele României, respectiv la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult