Cum va fi sărbătorită Ziua Marinei 2024 la Galaţi

Ziua Marinei Române sărbătorită în şase oraşe din ţară, inclusiv la Galaţi, la 122 de ani de la prima aniversare. Forţele Navale Române organizează, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române – 15 august, o serie de manifestări care cuprind exerciţii demonstrative, expoziţii de tehnică şi armament, ateliere interactive, activităţi culturale cu specific marinăresc, precum şi concerte de muzică militară în municipiile Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti. În Bucureşti, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine luni, 12 august, de la ora 19.00, un concert în piaţeta din faţa sediului Băncii Naţională a României, iar în perioada 12-14 august Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va putea fi vizitat, gratuit, de copii şi de însoţitorii acestora. Joi, 15 august, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău, zona debarcader) va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă.
În Constanţa, exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024” va avea loc joi, 15 august, între orele 10.00 şi 12.00, în dreptul falezei din faţa Comandamentului Flotei, iar de la ora 20.00, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale, potrivit MApN.

Oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti vor fi gazdele manifestărilor organizate de Forţele Navale Române, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române. În perioada 6-15 august, vor fi prezentate publicului exerciţii demonstrative, expoziţii de tehnică şi armament, ateliere interactive, activităţi culturale cu specific marinăresc, precum şi concerte de muzică militară. La Constanţa, Centrul de Scafandri organizează luni, 12 august, orele 10:00-16:00, un atelier de scufundări recreaţionale, în Portul Turistic Tomis, pentru câştigătorii concursului organizat pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române. Oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ militar de marină va fi prezentată luni, 12 august, şi marţi, 13 august, orele 18:00-21:00, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei , unde tinerii interesaţi vor primi informaţii despre cariera militară.
Miercuri, 14 august, este planificată o ceremonie militară şi religioasă pentru comemorarea eroilor marinari, care va fi urmată de ceremonia de acordare a Drapelului de Luptă Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” şi de conferire a unor decoraţii şi distincţii militare personalului care s-a remarcat în activitatea profesională.
Exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024” va fi prezentat joi, 15 august, orele 10:00-12:00, publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa, iar de la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu – Portul Turistic Tomis.
La Mangalia, Săptămâna Spiritualităţii marinăreşti va fi marcată, în perioada 10-15 august, printr-o serie de activităţi culturale, care vor avea loc la Cercul Militar şi la Muzeul Marinei, iar miercuri, 14 august, orele 09:00-11:00, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor marinari, în Portul Turistic, la Monumentul Marinarului şi Constructorului Naval. Tot la Mangalia, Forţele Navale pentru Operaţii Speciale organizează, în perioada 13-14 august, un concurs cu premii, pe un traseu aplicativ-militar, pe Plaja Laguna. În portul turistic, publicul este invitat miercuri, 14 august, orele 19:00-20:30, la un concert de muzică militară şi la un spectacol de muzică populară. Joi, 15 august, Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024”, jocuri şi concursuri marinăreşti, expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00-14:00, iar seara, de la ora 19:30, evenimentul se încheie cu spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor militari. La Brăila, seria evenimentelor este deschisă de un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, marţi, 6 august, pe esplanada Dunării, în intervalul orar 19:00-20:00, iar la sediul Comandamentului Flotilei Fluviale ,,Mihail Kogălniceanu” este prezentată, în perioada 7-9 august, colecţia personală cu tematică marină a lui Georgian Anghel. Exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024” este prezentat publicului din Brăila, joi, 15 august, orele 10:00-12.30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus, iar de la ora 20:30, are loc retragerea cu torţe a marinarilor. La Galaţi, Ziua Marinei Române este sărbătorită, joi, 15 august, pe faleza Dunării, zona Elice, printr-o ceremonie militară şi religioasă, care începe la ora 17:00 şi este urmată de un exerciţiu demonstrativ şi de parada navelor militare şi civile. La Tulcea, eroii marinari vor fi comemoraţi în cadrul unei ceremonii militare şi religioase, care va avea loc miercuri, 14 august, orele 09:00-10:00, la Cimitirul Eroilor, iar joi, 15 august, publicul din municipiu este invitat pe faleza Dunării, în intervalul orar 10:00-13:00, unde se desfăşoară exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024”, precum şi jocuri şi concursuri marinăreşti. În Municipiul Bucureşti, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert, luni, 12 august, orele 19:00-20:00, în piaţeta din faţa sediului Băncii Naţională a României, iar Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va putea fi vizitat în perioada 13-14 august. Ziua Marinei Române este marcată în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va fi organizată joi, 15 august, orele 9:00-10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader), potrivit datelor de pe site-ul Forţelor Navale Române. 

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult