Aproape 1.000 de copii s-au născut până acum prin programul pentru susținerea natalității, spune Gabriela Firea. Alte peste 2.200 de nașteri sunt în evoluție.

Aproape 1.000 de copii s-au născut până acum, în programele de susținere FIV pe care le-am inițiat! Alte peste 2.200 de sarcini sunt în evoluție. Este o mare împlinire sufletească.

Am participat la dezbaterea „România: Iarna demografică” organizată de Asociatia Sos Infertilitatea , condusă de Nicole Brunel . M-am revăzut cu specialiștii în FIV alături de care am construit programul pe care l-am inițiat în București, ca primar general al Capitalei, și pentru toată România, ca ministru al Familiei.

1 din 5 cupluri din România se luptă cu infertilitatea! Sunt date certe, confirmate de specialiști în reproducere umană asistată. În România trece printr-un declin demografic major și avem nevoie de proiecte pentru creșterea natalității.

E nevoie de mai mult! În 2019, anul de vârf al programului FIV, se nășteau în Capitală peste 19.600 de copii. Scăderea este dramatică! În 2023, s-au născut doar 14.800 de copii.

Dacă voi ajunge din nou primarul general al Capitalei, voi relua sprijinul financiar pentru procedurile FIV. Cuplurile care se confruntă cu această afecțiune, mult împovărate financiar, au nevoie de acest sprijin.

Marile proiecte din domeniul sănătății pot fi dezvoltate în Capitală folosind banii europeni. Avem la dispoziție fonduri nerambursabile importante pentru aceste programe de protecție a sănătății oamenilor. Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și avem un profit enorm până acum, peste 1 miliard de euro în Capitală și aproape 70 miliarde de euro la nivel național.

Related posts

Super știre! Interviurile se pot reconstitui! Ai fost stricat la burtică și ai scătat o,,dumă”… nu-i nimic se repară. Da’ veolul maică…veolul de ce nu se poate reconstitui strigă revoltate o categorie de victime. Păi…da…atenție mare și cu reconstituirile astea! Să nu ne trezim cu reconstituirea înterviului dat de Mircea cel Bătrân lui Baiazid Fulgerul înainte de lupta de la Călugăreni(😁sâc…Rovine am vrut să zic)

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult