Atenție, cetățeni! Verificarea sirenelor din Constanța, până pe 26 aprilie


Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul Serviciului Protecție Civilă, desfășoară verificări pentru a asigura funcționarea corectă a sirenelor din municipiu. Până în data de 26 aprilie, este posibil ca locuitorii să audă semnale acustice scurte emise în cadrul acestor verificări. Având în vedere că acestea sunt doar operațiuni de testare a mijloacelor de alarmare, se solicită cetățenilor să rămână calmi.

Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare și alarmare reprezintă una dintre prioritățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare, pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Iată semnificațiile semnalelor de alarmare acustică destinate populației, instituțiilor publice și operatorilor economici:

PREALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre posibilitatea producerii unui atac aerian

ALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unui atac aerian

ALARMĂ LA DEZASTRE – Se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unor dezastre

ÎNCETAREA ALARMEI – Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute. Semnificație: pericolul a încetat, se pot relua activitățile.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult